Cu o zi înainte, 100 de activişti au mărşăluit până la biroul de legătură al Chinei, pentru a protesta împotriva a ceea ce ei numesc „răpiri transfrontaliere”. Aceştia afirmă că un librar a fost răpit de China din Hong Kong, iar un altul din Tailanda. Ceilalţi au fost reţinuţi în timp ce se aflu în China continentală.
Arestarea celor cinci bărbaţi cauzează temeri că Beijingul ar putea încerca să erodeze principiul „o ţară, două sisteme”, formula sub care oraşul Hong Kong a fost guvernat ca o regiune administrativă specială de la revenirea oraşului în cadrul Chinei, în 1997.
Protestatarii au scandat „protejaţi libertatea presei, libertatea de publicare şi libertatea de exprimare”, în timpul marşului de la magazinul Causeway Bay Books la biroul de legătură cu autorităţile de la Beijing şi au cerut eliberarea lui Gui Minhai, singurul dintre cinci încă aflat în detenţie în China.
People stationed at ladders & ‘stairs’ to help others across midsection #occupyhk #occupycentral #HongKongProtests pic.twitter.com/jD50CHTcEe
— HongKongProtest (@HongKongProtest) 1 October 2014
Toţi cei cinci bărbaţi care au dispărut anul trecut, iar mai târziu au apărut în custodia autorităţilor chineze, au lucrat la Causeway Bay Books, un magazin care a publicat cărţi interzise de autorităţile comuniste de la Beijing.

Lam Wing-Kei, unul dintre cei cinci librari, a spus că legat la ochi şi transportat cu trenul până într-un oraş de lângă Shanghai, unde a fost ţinut sub supraveghere şi interogat timp de cinci luni, informează site-ul cotidianului Taipei Times.

Pe de altă parte, potrivit autorităţilor de la Beijing, Lam este un cetăţean chinez şi „acesta a încălcat legile în China continentală, iar prin urmare, autorităţile competente din China, au dreptul de a rezolva această situaţie, în conformitate cu legea,” a declarat Hua Chunying, purtător de cuvânt a Ministerul chinez al Afacerilor Externe.

„China este ferm hotorâtă să pună în aplicare politica de o ţară, două sisteme”, a mai spus aceasta.
Citeşte şi: Români, arestaţi în Noua Zeelandă pentru că ar fi utilizat carduri false pentru a fura din bancomate
Citeşte şi: Islamiştii radicali i-au atacat pe fanii trupei Radiohead la un eveniment: „Voiau să ne omoare” – VIDEO
Citeşte şi: Ministrul german de Externe acuză NATO de „instigare la război”: „Oricine crede că o paradă simbolică de tancuri la graniţa de est a alianţei va aduce securitate, se înşeală”
Citeşte şi: Raid de proporţii în Belgia: 12 persoane care ar fi plănuit un atac terorist la EURO 2016 au fost arestate
Citeşte şi: Serviciile de securitate irakiene au eliberat Fallujah, oraş ocupat de Stat Islamic: „Liderii terorişti au făcut promisiuni, dar v-au abandonat. Nu veţi mai avea loc în actualul Irak”
Citeşte şi: Deputata britanică Jo Cox, victima unui „atac intenţionat care o viza personal”. Autorul, expertizat psihiatric
Citeşte şi: Marea Britanie va părăsi UE abia la doi ani după un vot favorabil la referendumul din 23 iunie. Parlamentul poate bloca ieşirea din UE
Citeşte şi: Tânăr din Statele Unite, împuşcat mortal în timp ce făcea o transmisiune în direct – VIDEO