ANCHETA privind moartea lui Boris Berezovski: Specialiştii nu au găsit "nimic suspect" în reşedinţa miliardarului

Anchetatorii specializaţi în substanţe NRBC (nucleare, radiologice, biologice şi chimice) au anunţat că nu au găsit "nimic suspect", duminică, în reşedinţa din Ascot, la sud-vest de Londra, unde a fost găsit sâmbătă trupul neînsufleţit al miliardarului rus Boris Berezovski.

506 afișări
Imaginea articolului ANCHETA privind moartea lui Boris Berezovski: Specialiştii nu au găsit "nimic suspect" în reşedinţa miliardarului

Boris Berezovski (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Anchetatorii NRBC nu au găsit nimic suspect în reşedinţă şi în prezent desfăşurăm investigaţiile obişnuite", a declarat într-un comunicat poliţia britanică, ce se ocupă de anchetă.

"În lumina concluziilor agenţilor special formaţi care au efectuat un examen NRBC ca măsură de precauţie, cea mai mare parte a cordonului pe care poliţia l-a instituit în jurul proprietăţii a fost îndepărtat", a declarat Simon Bowden, comandantul poliţiei locale.

"Anchetatorii poliţiei criminalistice din valea Tamisei efectuează în prezent o anchetă completă şi aprofundată pentru a stabili circumstanţele morţii" lui Berezovski, precizează poliţia.

Boris Berezovski, un vechi opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin, a decedat sâmbătă după-amiază la vârsta de 67 de ani în circumstanţe "inexplicabile" de poliţia britanică, în timp ce un avocat rus afirmă că acesta s-a sinucis.

Miliardarul a fost unul dintre adversarii cei mai virulenţi ai preşedintelui rus. El era una dintre figurile de la Londra ale unui grup de exilaţi ruşi anti-Putin din care a făcut parte şi Aleksandr Litvinenko, un transfug al FSB (serviciile de informaţii ruse) otrăvit cu poloniu în noiembrie 2006 la Londra. Litvinenko băuse ceai, cu puţin timp înainte, cu omul de afaceri Dmitri Kovtun şi cu Andrei Lugovoi, un agent secret rus, într-un hotel londonez.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici