Angela Merkel, criticată pentru că ar fi făcut-o să plângă pe o fetiţă palestiniană - VIDEO

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a fost criticată vehement după ce ar fi făcut-o să plângă pe o fetiţă de origine palestiniană care riscă să fie repatriată, informează BBC News online.

4195 afișări
Imaginea articolului Angela Merkel, criticată pentru că ar fi făcut-o să plângă pe o fetiţă palestiniană - VIDEO

Angela Merkel, criticată pentru că ar fi făcut-o să plângă pe o fetiţă palestiniană - VIDEO (Captură video)

În cadrul unui forum pentru adolescenţi, Angela Merkel i-a răspuns unei fetiţe palestiniene, Reem, că "nu toţi imigranţii pot rămâne în Germania", explicând că "unii vor trebui să meargă acasă".

Auzind acest lucru, fetiţa a început să plângă, iar cancelarul german a adăugat: "Eşti o persoană foarte drăguţă, dar ştii şi tu că sunt zeci de mii de oameni în taberele palestiniene de refugiaţi din Liban".

Ulterior, Merkel a mers să o consoleze pe fetiţa palestiniană, spunându-i: "Înţeleg situaţia ta..., uneori politica este foarte complicată".

Familia fetiţei locuieşte de patru ani în Germania, dar are doar drept temporar de rezidenţă, riscând în orice zi să fie deportată.

Activişti pentru drepturile omului şi ale imigranţilor au criticat atitudinea cancelarului Germaniei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici