Aniversarea Debarcării din Normandia: Un milion de petale de trandafiri, deasupra Statuii Libertăţii

Un milion de petale de trandafiri au fost presărate cu ajutorul a trei elicoptere deasupra Statuii Libertăţii din New York, vineri, în cadrul ceremoniilor organizate pentru a marca împlinirea a 70 de ani de la Debarcarea din Normandia, informează washingtonpost.com.

75 afișări
Imaginea articolului Aniversarea Debarcării din Normandia: Un milion de petale de trandafiri, deasupra Statuii Libertăţii

Aniversarea Debarcării din Normandia: Un milion de petale de trandafiri, deasupra Statuii Libertăţii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Evenimentul a fost organizat de asociaţia franceză The French Will Never Forget în semn de recunoştinţă adus guvernului Statelor Unite pentru ajutorul acordat Franţei împotriva armatelor hitleriste în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Drapelurile naţionale au fost coborâte la jumătatea catargurilor, vineri, la New York, pentru a marca această aniversare. De asemenea, 130 de elevi din Franţa şi din Statele Unite au fost prezenţi la ceremonia de ridicare a steagurilor naţionale ale celor două ţări şi au cântat imnurile naţionale. Totodată, municipalitatea din New York i-a onorat pe veteranii din cel de-Al Doilea Război Mondial cu 21 de salve de tun, precizează My Fox NY.

Statuia Libertăţii din New York reprezintă un cadou oferit de Franţa guvernului Statelor Unite cu ocazia celei de-a 100-a aniversări a Declaraţiei de Independenţă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici