Anunţul Marii Britanii cu privire la mutarea ambasadei sale la Ierusalim

Marea Britanie nu are niciun plan de a îşi muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim şi încă nu este de acord cu decizia Statelor Unite în acest sens, a declarat luni un purtător de cuvânt al premierului britanic Theresa May, relatează site-ul agenţiei Reuters.

7659 afişări
Imaginea articolului Anunţul Marii Britanii cu privire la mutarea ambasadei sale la Ierusalim

Marea Britanie nu îşi va muta ambasada la Ierusalim

"Premierul a declarat în luna decembrie, când anunţul a fost făcut prima oară, că nu suntem de acord cu decizia Statelor Unite de a îşi muta ambasada la Ierusalim şi de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului. Ambasada britanică din Israel este la Tel Aviv şi nu avem intenţia de a o muta", a declarat purtătorul de cuvânt pentru reporteri.

Acesta a făcut declaraţii cu o zi înainte ca Statele Unite să îşi deschidă în mod oficial ambasada de la Ierusalim, un eveniment ce a dus la mişcări de protest din partea palestinienilor.

Până acum, cel puţin 16 palestinieni au fost ucişi, iar alţi 35 au fost răniţi în urma altercaţiilor cu trupele israeliene, la frontiera cu Gaza.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici