Arestări şi noi ascunzători de arme descoperite în Grecia, după o operaţiune a poliţiei

Şase persoane au fost arestate în Grecia, între care două suspectate că fac parte dintr-o grupare anarhistă, după descoperirea unor ascunzători de arme, în cadrul unor percheziţii efectuate sâmbătă şi duminică în mai multe oraşe, au anunţat surse din cadrul poliţiei.

41 afișări
Imaginea articolului Arestări şi noi ascunzători de arme descoperite în Grecia, după o operaţiune a poliţiei

Arestări şi noi ascunzători de arme descoperite în Grecia, după o operaţiune a poliţiei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Persoanele arestate, cu vârste cuprinse între 21 şi 30 de ani, între care şi o femeie, au fost reţinute în urma operaţiunilor desfăşurate de poliţie sâmbătă, la Atena, în portul vecin Pireu, la Agrinio (vest) şi în Creta, a anunţat comandantul poliţiei, Lefteris Oikonomou.

Două dintre persoanele arestate erau, deja, căutate de poliţie, în legătură cu o grupare anarhistă, şi anume Conspiraţia Celulelor de Foc, acuzată că a provocat incendii, a pus bombe şi s-ar afla la originea unei campanii cu colete-capcană adresate liderilor europeni şi unor ambasade.

"Ancheta continuă. Suntem doar în faza iniţială", a spus Oikonomou.

Iniţial, poliţia a anunţat nouă arestări.

În afară de două ascunzători de arme, descoperite sâmbătă la Nea Smyrni şi în portul Pireu, poliţia a anunţat că a descoperit alte două ascunzători, la Kallithea, lângă Atena, şi la Agrinio (vest).

Până în prezent, poliţia a confiscat patru puşti de tip Kalaşnikov, trei pistoale-mitralieră, opt revolvere, patru grenade, două veste antiglonţ, 50 de kilograme de explozivi şi 200 de grame de TNT.

Testele balistice efectuate asupra armelor confiscate nu au stabilit nicio legătură cu gruparea de extremă stânga Secta Revoluţionarilor, spre care s-au îndreptat, iniţial, suspiciunile.

"Testele efectuate până în prezent asupra armelor găsite în împrejurimile Atenei nu au permis să le legăm de activităţi teroriste", a declarat poliţia, într-un comunicat, subliniind că ancheta continuă.

O sursă din cadrul poliţiei declara, anterior, că testele preliminare au stabilit, din contră, o legătură cu această grupare extremistă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici