Conform surselor, în timpul războiului de 12 zile, Israelul a distrus aproximativ jumătate din cele 3.000 de rachete balistice iraniene și 80% din lansatoarele acestora. Planul Iranului de a crește stocul de rachete la 8.000 a determinat Israelul să acționeze rapid. Totuși, forțele israeliene au descoperit că Teheranul deținea mai multe rachete cu combustibil solid decât estimaseră, acestea fiind mai greu de interceptat.
Daunele programului nuclear iranian au fost amplificate de asasinarea fizicienilor și oamenilor de știință implicați, inclusiv a celor de rangul I și II. Oficialii israelieni cred că aceste acțiuni vor descuraja tinerii iranieni să urmeze cariere în domeniul nuclear. De asemenea, au fost distruse sedii, arhive, laboratoare și echipamente de testare, ceea ce a afectat grav infrastructura programului.
Potrivit surselor, Iranul dezvolta o armă cu impuls electromagnetic (EMP) menită să paralizeze rețelele electrice. Aceasta era văzută de Gardienii Revoluției drept alternativă la armele nucleare, oficial interzise printr-un decret religios al liderului suprem Ali Khamenei. În ciuda acestei interdicții, Iranul lucra și la două tipuri de arme nucleare, iar atacurile au întârziat semnificativ aceste proiecte.
Bombardierele americane au distrus, pe 24 iunie, trei situri nucleare iraniene, inclusiv instalația subterană de la Fordo. Cu o zi înainte de armistițiul mediat de SUA, Israelul se pregătea să lanseze un atac major asupra Teheranului. În replică, Iranul a atacat cu rachete balistice, ucigând 28 de persoane și provocând distrugeri în mai multe orașe israeliene.
În urma operațiunii, oficiali israelieni au declarat că „Iranul nu mai este un stat aproape nuclear”, estimând că ar avea nevoie de 1-2 ani pentru a construi o armă nucleară, timp în care Israelul poate detecta și neutraliza orice tentativă de reconstrucție rapidă.