Criza a început la sfârşitul lunii septembrie, când Olanda a invocat o lege din perioada Războiului Rece pentru a prelua efectiv controlul asupra Nexperia, a cărei companie-mamă Wingtech este susţinută de guvernul chinez.
China a reacţionat prompt, interzicând orice reexport de cipuri Nexperia către Europa şi acuzând Statele Unite că s-au amestecat în procedurile legale olandeze pentru a-l înlătura pe directorul general chinez al Nexperia.
Sâmbătă, autorităţile chineze au condamnat „intervenţia necorespunzătoare a guvernului olandez în afacerile interne ale întreprinderilor” pentru că a dus la „haosul actual din lanţul global de aprovizionare”.
„Vom analiza în mod cuprinzător situaţia reală a întreprinderilor şi vom acorda scutiri exporturilor care îndeplinesc criteriile”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului chinez al comerţului.
Companiile care se confruntă cu dificultăţi pot contacta ministerul sau autorităţile comerciale locale pentru a obţine scutiri.
Conform Wall Street Journal, care citează surse anonime, reluarea unor livrări Nexperia face parte dintr-un acord comercial convenit de preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său american Donald Trump după discuţiile purtate joi în Coreea de Sud.
De asemenea, oficialii chinezi şi ai Uniunii Europene urmau să discute despre Nexperia în cadrul unei reuniuni la Bruxelles în aceeaşi zi, a declarat purtătorul de cuvânt al UE, Olof Gill.
Nexperia produce tehnologii relativ simple – diode, regulatoare de tensiune şi tranzistoare – care sunt totuşi cruciale pentru vehiculele moderne ce se bazează din ce în ce mai mult pe electronice.
Nexperia furnizează 49% din componentele electronice utilizate în industria auto europeană. Cipurile se găsesc în principal în maşini, dar şi în componente industriale şi electronice de consum.
Compania le produce în Europa înainte de a le trimite în China pentru finisare şi apoi de a le reexporta către clienţii europeni.
Lobby-ul european al producătorilor de automobile ACEA a avertizat luna trecută că producţia va fi grav afectată: „Fără aceste cipuri, furnizorii europeni de piese auto nu pot produce piesele şi componentele necesare pentru a aproviziona producătorii de vehicule, ceea ce ameninţă cu întreruperea producţiei”, a declarat grupul.
Deşi producătorul francez de piese OPmobility a declarat că cipurile Nexperia nu sunt „unice” din punct de vedere tehnologic şi sunt „uşor de înlocuit”, procesul necesită timp.
Furnizorii trebuie să obţină aprobarea noilor produse de către producătorii de automobile, un proces care poate întârzia relansarea producţiei.