Autorităţile israeliene au reţinut mai mulţi imigranţi clandestini, inclusiv români

Autorităţile israeliene au lansat duminică o campanie de arestare a imigranţilor africani aflaţi în situaţie ilegală, în vederea expulzării în ţările lor, trei români figurând de asemenea printre cei reţinuţi.

239 afișări
Imaginea articolului Autorităţile israeliene au reţinut mai mulţi imigranţi clandestini, inclusiv români

Autorităţile israeliene au reţinut mai mulţi imigranţi clandestini, inclusiv români (Imagine: Shutterstock)

Operaţiunea intervine la trei zile după ce un tribunal israelian a autorizat expulzarea a circa 1.500 de sud-sudanezi aflaţi în situaţie ilegală.

"Operaţiunea de expulzare este în curs. Începem munca", a declarat ministrul de Interne, Eli Yishai, pentru Canal 2.

Potrivit cotidianului Jerusalem Post, care citează autoritatea de imigraţie, 22 de persoane au fost arestate duminică, dintre care opt originare din Sudanul de Sud, trei din Nigeria, trei din Ghana, două din Coasta de Fildeş, trei din Sri Lanka şi trei din România.

Sute de imigranţi africani au ieşit pe străzile din Tel Aviv pentru a protesta, unii cerând ONU să intervină, a precizat Canal 2.

Prezenţa pe teritoriul israelian a 60.000 de imigranţi ilegali, majoritatea africani, a provocat în mai un val de violenţe rasiste şi o amplă polemică.

Organizaţia Human Rights Watch a cerut duminică Israelului să amendeze o lege care permite reţinerea imigranţilor ilegali până la trei ani fără a fi judecaţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici