Barack Obama analizează o paletă de opţiuni în cazul presupusului atac chimic din Siria

Premierul australian Kevin Rudd a declarat, marţi, că preşedintele american analizează o "paletă de opţiuni" împotriva Siriei, ca răspuns la presupusul atac cu armă chimică asupra civililor, în apropiere de Damasc.

349 afișări
Imaginea articolului Barack Obama analizează o paletă de opţiuni în cazul presupusului atac chimic din Siria

Barack Obama analizează o paletă de opţiuni în cazul presupusului atac chimic din Siria (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Kevin Rudd, a cărui ţară va prelua preşedinţia rotativă a Consiliului de Securitate al ONU luna viitoare, a afirmat că a discutat cu Barack Obama cu o zi înainte pentru a "trasa drumul de urmat" după presupusul atac de săptămâna trecută, care ar fi provocat moartea a sute de persoane.

"Comunitatea internaţională se raliază părerii, din ce în ce mai mult, că armele chimice au fost utilizate şi că regimul (lui Bashar al-Assad), cel mai probabil, este responsabil", a declarat premierul australian.

"Ar fi o crimă împotriva umanităţii şi o încălcare a legii internaţionale. Acest lucru nu va rămâne fără consecinţe. Preşedintele Obama are în vedere opţiunile", a adăugat el.

Şeful Guvernului se aşteaptă ca inspectorii ONU, care au mers la locul presupusului atac, luni, "să confrunte concluziile care vin de la comunitatea internaţională".

" Cine deţine arme chimice în Siria? Răspuns: regimul. Cine deţine sistemul capabil să lanseze arme chimice către ţintele vizate? Răspuns: regimul", a adăugat Kevin Rudd. Comunitatea internaţională "nu poate întoarce capul", a continuat el.

Barack Obama "se concentrează pe o paletă întreagă a opţiuni pe care le discută cu partenerii şi aliaţii săi din lume", a declarat Kevin Rudd.

Casa Albă şi Departamentul de Stat au declarat luni că folosirea armelor chimice este stabilită, în opinia lor, dar o mică îndoială planează în ceea ce priveşte provenienţa lor, în timp ce regimul de la Damasc şi rebelii s-au acuzat reciproc că au recurs la acestea.

"Arme chimice au fost folosite în Siria", a declarat secretarul de Stat John Kerry, pentru prima dată atât de categoric: "este de necontestat".

Aceste arme ar fi provocat moartea a 1.000 de persoane în Ghouta de Est la 21 august, potrivit opoziţiei siriene.

Fără a desemna un vinovat, Kerry a asigurat că "preşedintele (Barack) Obama crede că cei care au recurs la armele cele mai atroce împotriva celor mai vulnerabile populaţii de pe planetă trebuie să dea socoteală".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici