Barack Obama: Cuba "se va schimba", dar nu "peste noapte"

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a afirmat, vineri, că regimul comunist de la Havana, cu care Washingtonul a început un proces de normalizare a relaţiilor, "se va schimba", dar nu "peste noapte", relatează AFP.

395 afișări
Imaginea articolului Barack Obama: Cuba "se va schimba", dar nu "peste noapte"

Barack Obama: Cuba "se va schimba", dar nu "peste noapte" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Cuba se va schimba, este inevitabil", dar "nu prevăd schimbări peste noapte", a declarat Obama în cursul unei conferinţe de presă susţinute în mod tradiţional la sfârşit de an de la Casa Albă.

Anunţul privind normalizarea relaţiilor dintre Statele Unite şi Cuba, făcut de liderii celor două state miercuri, după jumătate de secol, va fi urmat din ianuarie de primele întrevederi oficiale.

Însă preşedintele american a exclus varianta unei vizite pe insula comunistă. "Nu suntem în punctul de a organiza vizita mea în Cuba sau cea a preşedintelui (Raul) Castro în Statele Unite", a precizat Barack Obama.

Cu toate acestea, Casa Albă nu a exclus posibilitatea unei astfel de vizite.

"Nu ştiu cum va evolua această relaţie în anii următori, sunt un bărbat încă destul de tânăr, îmi imaginez că voi avea cândva ocazia de a vizita Cuba şi plăcerea de a mă întâlni cu cubanezi", a adăugat el.

Normalizarea relaţiilor americano-cubaneze va trebui însă să obţină acceptul Congresului american, de regulă ostil eliminării embargoului impus Havanei încă din 1962 de către preşedintele Kennedy.

Cei doi preşedinţi au recunoscut că această problemă spinoasă nu a fost soluţionată.

Vineri, Barack Obama s-a angajat să-şi "exercite toată influenţa" pe lângă Congresul american.

"Nu putem elimina embargoul în mod unilateral. Este specificat în lege. Se va parcurge un întreg proces în cursul căruia Congresul va digera aceasta. Există susţinători bipartizani noii abordări, dar şi detractori de ambele părţi", a subliniat Obama, exprimându-şi speranţa pentru o "dezbatere sănătoasă pe această problemă în Congres".

Dar republicanii, care vor controla din ianurie cele două camere ale Congresului, au avertizat deja că "acest Congres nu va suspenda embargoul", potrivit lui Marco Rubio, senator de Florida, care a denunţat "legitimitatea diplomatică şi dolarii americani oferiţi regimului castrist prin anunţul preşedintelui Obama".

Obama a afirmat că el "va împărtăşi preocupările opozanţilor şi militanţilor pentru drepturile omului legate de faptul că vorbim în continuare de un regim represiv".

Schimbarea "va veni treptat", a mai spus el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici