Barack Obama, din nou la Casa Albă: "Mă simt ca-n vremurile bune"

  • Fostul preşedinte revine la Casa Albă pentru a marca aniversarea 12 ani de la intrarea în vigoare a Legii Serviciilor Medicale Accesibile
  • Legea Serviciilor Medicale Accesibile a rămas cunoscută şi ca "Obamacare".
4038 afișări
Imaginea articolului Barack Obama, din nou la Casa Albă: "Mă simt ca-n vremurile bune"

Sursa Foto- The White House, Facebook

Barack Obama a urcat pe podium pentru a vorbi cu ocazia aniversării a 12 ani de la aprobarea Legii Serviciilor Medicale Accesibile

L-a tachinat pe Joe Biden pentru dragostea sa pentru ochelarii de soare de tip aviator şi îngheţata Baskin Robbins, apoi a vorbit despre cât de fericit a fost să se întoarcă la Casa Albă, a transmis The Guardian

La eveniment a fost prezentă şi Kamala Harris, vicepreşedintele Statelor Unite, de altfel prima femeie şi prima persoană de etnie afroasiatico-americană care îndeplineşte această funcţie. 

Revenind aici, îmi oferă şansa să vă mulţumesc şi de a petrece ceva timp cu un prieten şi partener extraordinar care mi-a fost alături timp de opt ani”, a spus Obama.

„Eu şi Joe Biden am făcut multe împreună. Am ajutat la salvarea economiei globale, am făcut investiţii record în energie curată, am pus balustrade în sistemul nostru financiar, am ajutat la transformarea industriei auto, am abrogat legea <<Nu întreba/nu spune>> . Dar nimic nu m-a făcut mai mândru decât să ofer asistenţă medicală şi protecţie mai bună pentru milioane de oameni din această ţară”.

Obama a vorbit despre provocările cu care s-au confruntat democraţii pentru a promova Legea Serviciilor Medicale Accesibile.

„Este corect să spunem că mulţi republicani şi-au arătat puţin interes să lucreze cu noi pentru a duce lucrurile la bun sfârşit”, a spus el, în timp ce mulţimea râdea.

„Dar, în ciuda şanselor mari, Joe şi cu mine eram hotărâţi pentru că am întâlnit prea mulţi oameni în campanie care şi-au spus poveştile. Propriile noastre familii au fost atinse de boală”, a spus Obama. 

„Aşa cum i-am spus dragului nostru prieten Harry Reid - de care îmi este dor, mi-aş dori să fie aici astăzi pentru că era foarte mândru de ceea ce am făcut - intenţionam să obţin aprobarea legii, chiar dacă m-ar fi costat realegerea”, a declarat fostul preşedinte. 

 

 

Discursul integral pe CNN 

 

 

Cine a fost Barack Obama şi ce relaţie a avut cu Joe Biden? 

Barack Obama a fost primul preşedinte de culoare al Statelor Unite, fiind afro-american. Acesta a condus naţiunea americană între anii 2009 şi 2017. Administraţia sa prezidenţială a avut numeroase realizări de succes: revenirea economiei americane de după recesiune, uciderea lui Osama bin Laden, retragerea trupelor din Irak, permiterea persoanelor homosexuale de a servi în forţele armate americane, semnarea tratatului New Start cu Federaţia Rusă privind reducerea armelor nucleare strategice, implicarea militară în Libia pentru răsturnarea dictatorului Muammar Gaddafi, legalizarea căsătoriilor dintre persoanele de acelaşi sex, semnarea legii pentru scutirea de impozite, reautorizarea asigurării pentru şomaj şi Legea pentru crearea de locuri de muncă din 2010, semnarea unui acord nuclear cu Iran, dezgheţarea relaţiilor cu Cuba, crearea Parteneriatului Trans-Pacific şi semnarea Acordului Climatic de la Paris din 2015. 

A înregistrat şi eşecuri - escaladarea situaţiei din Afganistan ce a dus la suplimentarea trupelor americane, programul CIA de antrenare a rebelilor sirieni anti-Assad şi eşecul prevenirii escaladării războiului civil sirian, şi mai ales,  sancţiunile economice moderate împotriva Rusiei după anexarea peninsulei Crimeea şi violarea integrităţii teritoriale a Ucrainei. Retragerea trupelor americane din Irak a dus la ascensiunea grupării teroriste Daesh care a cucerit teritorii din Irak şi Siria, proclamându-se drept califat sau Stat Islamic. Obama a coordonat intervenţia militară internaţională anti-ISIS prin bombardamente aeriene asupra bazelor teroriste din Siria şi Irak. 

Deşi a câştigat premiul Nobel pentru Pace în 2009, Obama a condus operaţiuni militare împotriva teroriştilor ISIS şi al-Qaeda în Pakistan, Yemen, Libia, Somalia, Afganistan, Irak şi Siria, dar coordonând operaţiuni de bombardamente aeriene efectuate de aeronave sau de către drone pentru pacificare şi menţinerea securităţii. 

Prietenia cu Joe Biden 

Chiar dacă iniţial i-a fost contracandidat la alegerile primare din 2008 din cadrul Partidului Democrat, senatorul statului american Delaware din 1973  i-a oferit suportul din postura de partener de campanie şi candidat pentru postul de vicepreşedinte. 

Pe parcursul a opt ani, Biden s-a bazat pe vasta sa experienţă din Senat şi a reprezentat frecvent administraţia prezidenţială în negocierile cu republicanii din Congres, discutând pe multe legi privind combaterea recesiunii. 

În politica externă, Biden a fost un consilier apropiat al preşedintelui Obama şi a avut un rol major în proiectarea retragerii trupelor americane din Irak în 2011. 

Pe 13 ianuarie 2017, cu câteva zile înainte de terminarea celui de-al doilea mandat prezidenţial, Barack Obama i-a oferit Medalia Prezidenţială a Libertăţii cu Distincţie "pentru devotament, pentru iubirea faţă de ţară şi pentru serviciul adus ţării" vicepreşedintelui Joe Biden.

O asemenea distincţie prezidenţială au primit personalităţi ca Papa Ioan Paul al II-lea, astronautul Neil Armstrong, preşedintele american Ronald Reagan sau Jean Monnet, arhitectul Unităţii Europene. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici