Prima pagină » Știri externe » Beijingul a avut primele contacte cu reprezentanţi ai opoziţiei libiene

Beijingul a avut primele contacte cu reprezentanţi ai opoziţiei libiene

Un diplomat chinez s-a întâlnit pentru prima dată cu un lider al Consiliului Naţional de Tranziţie din Libia (CNT), anunţă purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, citat de AFP.
03 iun. 2011, 12:54, Știri externe

Ambasadorul Chinei în Qatar, Zhang Zhiliang, s-a întâlnit cu Mustapha Abdeljalil, preşedintele CNT, în ultimele zile, anunţă purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Hong Lei.

„Cele două părţi au avut un schimb de păreri despre situaţia din Libia”, a precizat Hong.

„Poziţia Chinei în problema libiană este clară; sperăm că această criză va fi soluţionată prin mijloace politice şi că viitorul Libiei va fi decis de poporul libian”, a spus el.

Membră permanentă a Consiliului de Securitate ONU cu drept de veto, China s-a abţinut cu ocazia votului din martie pe tema operaţiunilor internaţionale din Libia, ulterior cerând o încetare a focului.