Biden se ia la trântă cu Congresul, pe care-l acuză de „neglijenţă” faţă de Ucraina

Preşedintele american Joe Biden a declarat că Congresul s-ar face vinovat de o „neglijenţă aproape criminală” dacă nu va reuşi să aprobe finanţarea pentru Ucraina şi i-a mulţumit cancelarului german Olaf Scholz pentru ajutorul militar pentru Kiev, scrie Reuters.

1221 afișări
Imaginea articolului Biden se ia la trântă cu Congresul, pe care-l acuză de „neglijenţă” faţă de Ucraina

Biden se ia la trântă cu Congresul, pe care-l acuză de „neglijenţă” faţă de Ucraina

Scholz, care a ajuns la Washington pentru a sprijini eforturile lui Biden de a obţine fonduri pentru Ucraina, s-a întâlnit cu preşedintele la Casa Albă pentru a discuta despre războiul dintre Rusia şi Ucraina, precum şi despre criza din Orientul Mijlociu.

Vorbind cu reporterii înainte de întâlnire, Scholz a declarat că a fost încurajat de iniţiativa Senatului american de joi de a avansa un proiect de lege de 95,34 miliarde de dolari care include ajutor pentru Ucraina, Israel şi Taiwan, după ce republicanii au blocat legislaţia de compromis care includea reforme ale politicii de imigraţie.

Casa Albă a lansat de luni de zile avertismente că un eşec al legislatorilor în a oferi ajutor Kievului ar afecta capacitatea acestuia de a lupta împotriva Rusiei.

„Eşecul Congresului Statelor Unite, dacă se va produce, de a nu sprijini Ucraina este aproape de o neglijenţă criminală. Este revoltător”, a declarat Biden în Biroul Oval.

„Sunt foarte fericit că în Europa am luat acum decizii pentru a obţine sprijinul financiar necesar pentru buget”, a spus Scholz.

Germania a avut contribuţii decisive în ultima vreme în sprijinul Ucrainei care respinge o invazie rusă la scară largă, a spus cancelarul. Acum, acelaşi lucru trebuie să se întâmple în restul Europei şi, de asemenea, în Statele Unite, a adăugat el, menţionând că preşedintele rus Vladimir Putin conta pe faptul că sprijinul pentru Ucraina se ofileşte.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici