Biden spune că un acord pentru eliberarea unor ostatici deţinuţi de Hamas este "foarte aproape"

Preşedintele american Joe Biden a declarat marţi că un acord de a obţine eliberarea unora dintre cei peste 200 de ostatici deţinuţi de Hamas în Gaza este "foarte aproape".

82 afișări
Imaginea articolului Biden spune că un acord pentru eliberarea unor ostatici deţinuţi de Hamas este "foarte aproape"

Sursa foto: AP / Mediafax Foto

"Echipa mea se află în regiune, făcând naveta între capitale. Acum suntem foarte aproape, foarte aproape, de a aduce foarte curând acasă o parte dintre aceşti ostatici. Dar nu vreau să intru în detalii, pentru că nimic nu se face până nu se face", a declarat Biden reporterilor înainte de un eveniment la Casa Albă despre combaterea traficului de fentanil, potrivit Reuters.

"Când vom avea mai multe de spus, o vom face", a adăugat el.

Optimismul lui Biden a făcut ecoul unor comentarii similare venite din Orientul Mijlociu.

Marţi, liderul Hamas a declarat că un acord de armistiţiu cu Israelul este aproape, iar premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că speră să primească în curând veşti bune despre ostatici, cele mai optimiste semnale de până acum privind un acord de întrerupere a luptelor şi de eliberare a prizonierilor.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici