- Home
- Externe
- ATENA, (07.11.2011, 10:46)
- Iuliana Enache ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
BIOGRAFIE: Giorgios Papandreou, provenit dintr-o familie cu tradiţie politică, părăseşte Guvernul grec
Giorgios Papandreou, fiu şi nepot de premier, este pe punctul de a părăsi Guvernul grec, doborât de o luptă titanică împotriva datoriei, a pieţelor şi a opinie publice, după ce a comis o eroare politică majoră la sfârşit de drum.
1142 afișări
Giorgios Papandreou (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Premierul grec, în vârstă de 59 de ani, care a comparat economia greacă cu un vapor pe cale să se scufunde atunci când a cerut ajutorul partenerilor săi europeni în aprilie 2010, o lasă într-o stare similară Titanicului după coliziunea cu aisbergul, potrivit mai multor comentatori şi analişti.
Totuşi, acest social-democrat reformist convins, născut şi crescut în Statele Unite, cu o anumită viziune europeană şi greu de suspectat de corupţie, spre deosebire de o parte a clasei politice elene, a debutat impecabil la preluarea puterii, în octombrie 2009: nu i-a fost teamă să critice deficitele şi datoriile acumulate din neglijenţa predecesorilor săi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Primele probleme la cipul Neuralink: Ce s-a întâmplat în creierul primului om implantat, la doar o lună după ce a primit dispozitivul
-
Ambasadorul Israelului distruge Carta ONU cu un tocător de hârtie. A protestat împotriva votului pro-Palestina
-
Cum poate fi blocată Rusia pe front. Ucraina aşteaptă primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie - surse
-
Novak Djokovic, lovit de o sticlă de apă, a ieşit de pe teren sângerând
Fost ministru de Externe, Papandreou a promis, de asemenea, o "aducere la ordine" a statului grec, afectat de clientelism şi corupţie.
Din mai 2010 şi de la primul ajutor financiar plătit de UE şi FMI Greciei, el s-a bătut pentru a reuşi imposibilul: să mulţumească pe de o parte creditorii ţării care cer din ce în ce mai multă austeritate, iar pe de altă parte electoratul grec reticent la aceste măsuri. Premierul se confruntă rapid cu o contestare socială generalizată.
Fronda s-a extins în propiul partid, Pasok, dar fiind un politician abil, el a reuşit să îşi menţină majoritatea în Parlament. Socialiştii au plătit chiar luxul de a câştiga alegerile locale, ceea ce s-a întâmplat rar într-o ţară cu împrumut de la FMI.
Încă de la începutul crizei, Papandreou a făcut apel la reţeaua Internaţionalei Socialiste, în special la Dominique Strauss-Kahn, care în perioada respectivă era directorul Fondului Monetar Internaţional.
Acesta din urmă a avut un rol determinant pentru ca UE să fie solidară financiar cu Grecia pentru a salva zona euro.
Dar planul pus în aplicare în mai 2010 nu a fost suficient, măsurile de austeritate amplificând recesiunea ţării.
Adversarii săi politici şi naţionaliştii greci mândri îi reproşează, de asemenea, că a acceptat o tutelă totală a europenilor asupra Greciei, constrânsă să îşi vândă bijuteriile de familie şi pierzând orice autonomie financiară.
După adoptarea laborioasă a celui de-al doilea plan european, în noaptea de 26 spre 27 octombrie, Papandreou a comis o eroare fatală propunând un referendum în privinţa acestui plan, o idee mai veche a lui.
Acest anunţ a declanşat o panică generală pe pieţe şi nemulţumirea profundă a partenerilor săi, incertitudinea legată de un referendum fiind incompatibilă cu plata unor noi tranşe de ajutor financiar vitale pentru ţară.
După ce a folosit o parte din capitalul său politic de moştenitor al unei mari dinastii sociale greceşti pentru a lupta împotriva datoriei lăsate de generaţiile tatălui şi bunicului său, el a pierdut ceea ce i-a mai rămas din credibilitate în această ultimă piruetă, vâzându-se constrâns să negocieze un Guvern de alianţă cu redutabilul său inamic, liderul dreptei Antonis Samaras, obţinând totuşi un vot de încredere în Parlament.
Născut la 16 iunie 1952 la Saint-Paul (Minnesota), Giorgios Papandreou, cel mai mare dintre fraţi într-o familie cu patru copii, şi-a început cariera politică ocupând posturi secundare în guvernele tatălui său (1981-1989, 1993-1996).
Sociolog de profesie, marcat de experienţa social-democraţiei scandinave, el a întors spatele în anii '90 vechii gărzi populiste a Pasok pentru a adera la tabăra modernistă a lui Costas Simitis, premier din 1996 până în 2004 şi arhitect al intrării Greciei în zona euro.
La Ministerul Afacerilor Externe, Giorgios Papandreou a fost în 1999 artizanul detensionării relaţiilor cu Turcia şi vecinii balcanici.
El a vegheat şi asupra menţinerii bunelor relaţii transatlantice, în pofida sentimentului antiamerican al grecilor, care au primit în mai multe rânduri, în timpul crizei, susţinerea preşedintelui american Barack Obama.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Administrația Biden va crește de 4 ori tariful pe EV-urile importate din China. China critică planurile SUA
Citește pe www.zf.ro: Temerile occidentalilor se adeveresc: China îşi transformă în continuare supracapacitatea de producţie în exporturi, iar acestea cresc, în special cele ale industriilor high-tech, pe care ţara se bazează pentru a-şi revitaliza economia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Schimbarea de sex a ajuns în România. Un programator din Cluj a cerut în instanță să devină „femeie”
Temerile occidentalilor se adeveresc: China îşi transformă în continuare supracapacitatea de producţie în exporturi, iar acestea cresc, în special cele ale industriilor high-tech, pe care ţara se bazează pentru a-şi revitaliza economia
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali! A făcut avere din imaginile cu ea dezbrăcată!
PROSPORT.RO
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe