- Home
- Externe
- VATICAN, (25.04.2014, 15:08)
- Florin Badescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
BIOGRAFIE: Ioan Paul al II-lea, "atletul" lui Dumnezeu, a contribuit la prăbuşirea comunismului
Polonezul Ioan Paul al II-lea, charismatic, de nezdruncinat în privinţa moralităţii, conservator şi modern totodată, care va fi canonizat pe 27 aprilie de papa Francisc, a contribuit la prăbuşirea comunismului, a călătorit pe toate continentele, era adulat şi era supranumit "atletul lui Dumnezeu".
184 afișări
Ioan Paul al II-lea (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Acest papă, care a domnit aproape 27 de ani, a ocupat un loc important pe scena internaţională: exprimându-şi în toate colţurile lumii poziţia despre drepturile omului, prin contactele sale cu tinerii, Karol Wojtyla, care era fotografiat la schi sau în piscină, a întruchipat o imagine de forţă, de modernitate, de vigoare, informează AFP. Prin el, Biserica catolică a ţinut prima pagină a presei internaţionale, iar catolicii s-au simţit mai siguri pe ei înşişi.
Viaţa lui seamănă cu un roman. Născut pe 18 mai 1920, la Wadowice, în sudul Poloniei, rămas orfan de mamă la vârsta de 9 ani şi crescut de un tată care era ofiţer de carieră, Karol Wojtyla a fost marcat de copilăria sa privată de prezenţa maternă şi şi-a dedicat întreaga viaţă Fecioarei Maria, modelul mamei şi al soţiei. Crucea va ocupa şi ea un loc central în spiritul său.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Iohannis a decis comasarea alegerilor pentru propria sa imagine
-
Cod galben de vânt puternic în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei
-
Dieta verde încetineşte evoluţia cancerului de prostată
-
Mesajul de Paşti al preşedintelui Iohannis: Convieţuire în pace şi înţelegere
În timpul teribilei ocupaţii naziste din Polonia, a jucat într-o trupă de teatru, s-a înscris într-un seminar clandestin şi a lucrat într-o uzină. A format tineri, s-a îndrăgostit. Pasionat de teatru, a renunţat la scenă pentru o pasiune mai mare: credinţa în Dumnezeu.
Pe 1 noiembrie 1946, a devenit preot. Atunci când a fost ales în fruntea Bisericii catolice, în 1978, primul papă slav avea vârsta de 58 de ani.
Foarte repede, a favorizat contactul direct cu mulţime. Poliglot, filosof, nu a ezitat niciodată să se întâlnească cu reprezentanţi au culturii.
Vaticanul era prea mic pentru el. A crescut numărul călătoriilor papale, din savana africană până în Anzii Cordilieri, din Manhattan şi până în mahalalele din Rio de Janeiro, a ştiut să facă gesturi puternice pentru cei care se simţeau excluşi şi a întărit sentimentul de universalitate a Bisericii.
Charisma sa era evidentă chiar şi în ţările musulmane. Pasionat de teatru în tinereţe, şi-a păstrat un acut simţ al publicului. Ştia să predice atât contra situaţiilor sociale injuste, cât şi împotriva Mafiei.
Presa l-a numit "globe-trotterul Evangheliei", "atletul lui Dumnezeu". A înfiinţat Zilele mondiale ale tineretului (JMJ), care adună milioane de tineri, dovedind o intituiţie sclipitoare, mai ales după scăderea numărului de credincioşi catolici de după Conciliu.
Pe 13 mai 1981, extremistul turc Mehmet Ali Agca l-a rănit grav, împuşcându-l cu trei focuri de armă, în piaţa Sf. Petru. A scăpat cu viaţă şi a atribuit supravieţuirea sa bunătăţii Fecioarei Maria. A ieşit din această gravă cumpănă mai popular ca niciodată.
Declinul său fizic a început mult mai târziu, în 1994. Maladia Parkinson şi-a îndeplinit în cele din urmă misiunea ei lentă.
Lumea întreagă îi urmărea agonia, pasiunea creştină trăită cu mult curaj, în direct, în 2005.
Viaţa lui a urmărit parcursul istoriei. Karol Wojtyla a rezistat în faţa a două regimuri totalitare - nazismul şi stalinismul - şi a contribuit la victoria mişcării "Solidaritatea" în Polonia şi la prăbuşirea Zidului Berlinului , marcând prăbuşirea comunismului pe Bătrânul Continent. Acelaşi simţ al istoriei l-a condus spre penitenţă pentru răul făcut de creştini, mai ales faţă de evrei. Acele penitenţe au fost uneori rău înţelese de Biserică.
A luptat şi contra capitalismului neînfrânat, criticând roadele acestuia: hedonismul şi relativismul.
Angajamentele acestui om al păcii nu au fost toate încununate cu succes. S-a opus, în van, intervenţiei americane în Irak în 2003. A părut, uneori, că i-a menajat pe dictatori, decepţionându-i pe unii dintre admiratorii săi.
Greu de inclus într-o categorie, a fost întotdeauna deschis în faţa problemelor economice, dialogului cu islamul, cu iudaismul. A inaugurat întâlnirile interreligioase de la Assisi.
În paralel, a întărit linia conservatoare a Bisericii despre familie, moralitate, sexualitate. Această doctrină strictă, directă, i-a adus mulţi inamici, dar şi o popularitate în rândul altora.
Condamnarea contracepţiei şi a folosirii prezervativului în epoca epidemiei de SIDA a creat între el şi mulţi credincioşi catolici o prăpastie de neîncredere.
Apărarea Bisericii, lipsa lui de determinare în faţa abuzurilor pedofile i-au fost şi ele reproşate. Temându-se de calomniile serviciilor secrete comuniste, a refuzat să asculte acuzaţiile aduse mexicanului Martial Maciel, fondatorul Legionarilor lui Hristos, corupt şi pedofil.
Un punct de fricţiune a apărut şi în America Latină, după o punere la punct foarte dură a "teologiei eliberării", ale cărei deparaje marxiste erau suportate foarte greu de papă.
"Era un om al certitudinilor, nu al dubiilor, dar şi un mistic care avea picioarele pe pământ", a declarat despre el unul dintre colaboratorii săi apropiaţi, cardinalul Giovanni Battista Re.
Prelatul italian a subliniat faptul că papa Ioan Paul al II-lea îşi găsea energia în rugăciune, chiar şi în timp ce călătorea. El spunea că marile decizii se iau "în genunchi".
În 1989, Ioan Paul al II-lea l-a primit la Vatican pe fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov cu aceste cuvinte: "M-am pregătit pentru această întâlnire rugându-mă pentru dumneavoastră".
Papa Ioan Paul al II-lea a murit pe 2 aprilie 2005, la vârsta de 84 de ani.
Citește pe alephnews.ro: Un loc de parcare din Amsterdam se vinde cu 500.000 de euro. Cum se justifică prețul
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk dezvoltă o „mașină de știri” cu ajutorul lui Grok: „Contează doar ce spun oamenii despre știri”
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după ce s-a afișat întâi cu logodnica și apoi cu amanta!
PROSPORT.RO
Misterele din Cina cea de Taină. Semnalele care vorbesc despre sfârşitul lumii şi note muzicale ascunse în opera lui Da Vinci
CANCAN.RO
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine păstrat secret din Apuseni
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe