Radovan Karadzici, supranumit „măcelarul din Balcani”, condamnat la închisoare pe viaţă

Judecătorii Mecanismului Tribunalului Penal Internaţional al ONU au decis, miercuri, în apel, condamnarea la închisoare pe viaţă a lui Radovan Karadzici, fost preşedinte al Republicii Srpska.

7129 afişări
Imaginea articolului Radovan Karadzici, supranumit „măcelarul din Balcani”, condamnat la închisoare pe viaţă

BREAKING Radovan Karadzici, condamnat la închisoare pe viaţă de Tribunalul Penal Internaţional

Karadzici, în vârstă de 73 de ani, a fost condamnat în 2016, de către Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, la 40 de ani de închisoare, însă a făcut apel. El şi-a motivat apelul susţinând că a fost condamnat pe baza unor "zvonuri".

Karadzici a fost găsit vinovat pentru zece acuzaţii de genocid, crime de război şi alte atrocităţi, inclusiv plănuirea masacrului de la Srebreniţa din iulie 1995. Atunci, militari sârbi bosniaci au ucis aproximativ 8.000 de musulmani într-o "zonă sigură" din Srebreniţa, protejată de forţele ONU de menţinere a păcii. Masacrul de la Srebreniţa este cel mai mare astfel de eveniment petrecut în Europa după 1945.

Karadzici a fost preşedinte al Republicii Srpska (una dintre cele două entităţi care compun Bosnia şi Herţegovina, n.r.) în anii '90. În motivarea verdictului iniţial, instanţa internaţională a decis că Radovan Karadzici şi alţi lideri ai vremii au fost responsabili pentru "crimele organizate şi sistematice comise împotriva musulmanilor şi croaţilor din Bosnia". Fostul comandant de armată Rako Mladici a fost condamnat la închisoare pe viaţă în noiembrie 2017 în baza unor acuzaţii similare.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici