Brexit. Marea Britanie a stabilit termenul pentru acordul cu UE: Dacă nu ne vom înţelege până atunci, nu văd un acord de liber schimb între noi

  • 15 octombrie reprezintă ultimul termen pentru încheierea unui acord între Marea Britanie şi Uniunea Europeană, susţine Boris Johnson.
  • Marea Britanie a părăsit oficial UE la 31 ianuarie, la aproape patru ani după referendum.
  • Negocierile se împiedică în special în ceea ce priveşte pescuitul şi condiţiile de concurenţă loială.
1424 afișări
Imaginea articolului Brexit. Marea Britanie a stabilit termenul pentru acordul cu UE: Dacă nu ne vom înţelege până atunci, nu văd un acord de liber schimb între noi

Profimedia

Mijlocul lunii octombrie reprezintă ultimul termen pentru încheierea unui acord post-Brexit cu Uniunea Europeană, potrivit premierului britanic Boris Johnson, care repetă că Regatul Unit nu va face compromisuri cu privire la independenţa sa, înainte de deschiderea la Londra a celei de-a opta sesiuni de negocieri.
 
Intrăm acum în faza finală a negocierilor noastre cu UE”, va declara luni şeful guvernului conservator, şeful guvernului conservator, transmite Reuters. 
 
Marea Britanie a părăsit oficial UE la 31 ianuarie, la aproape patru ani după un referendum important care a marcat sfârşitul a aproape 50 de ani de aderare la Uniunea Europeană. Dar rămâne guvernată de reglementările europene până la sfârşitul anului, în timp ce cele două părţi încearcă să încheie un acord de liber schimb.
 
UE a fost foarte clară în ceea ce priveşte calendarul. Şi eu. Trebuie să existe un acord cu prietenii noştri europeni din 15 octombrie, astfel încât acesta să intre în vigoare până la sfârşitul anului,” subliniază Boris Johnson, potrivit Le Figaro.
 
Dacă nu ne vom înţelege până atunci, nu văd un acord de liber schimb între noi. Am avea un acord comercial cu UE la fel ca cel cu Australia”, care ar reprezenta „un rezultat bun pentru Regatul Unit”, adaugă Boris Johnson.
 
Negocierile se împiedică în special în ceea ce priveşte pescuitul şi condiţiile de concurenţă loială.
 
Marea Britanie îşi pregăteşte infrastructurile vamale şi portuare pentru un astfel de scenariu. ”Vom avea libertatea de a încheia acorduri comerciale cu orice ţară din lume,” mai spune  premierul.
 
În absenţa unui acord înainte de 31 decembrie, s-ar aplica singurele reguli ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), cu taxe vamale ridicate şi controale vamale extinse. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici