Bulgaria va introduce alertarea cu megafoane în caz de cutremure puternice

Poliţia bulgară va utiliza megafoane pentru a alerta populaţia în caz de cutremure cu o magnitudine mai mare de 4 grade pe scara Richter, a anunţat luni ministrul bulgar de Interne Ţvetan Ţvetanov, într-o vizită în regiunea Pernik (dus-vest), afectată de un cutremur marţi.

154 afișări
Imaginea articolului Bulgaria va introduce alertarea cu megafoane în caz de cutremure puternice

Bulgaria va introduce alertarea cu megafoane în caz de cutremure puternice (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Ministrul a explicat că rolul poliţiei va fi să îi informeze pe cei care şi-au abandonat locuinţele cu privire la magnitudinea cutremurului, relatează Novinite.com.

"Ne bazăm, de asemenea, pe presă să informeze populaţia", le-a spus el jurnaliştilor. Ţvetanov crede că alertarea cu magafonul nu va produce panică în rândul populaţiei.

În opinia sa, sistemul de alertare cu sirene pentru cazuri de urgenţă din Bulgaria ar fi provocat panică în mod nejustificat, dacă ar fi fost utilizat în cursul cutremurului de 5,8-6 grade care a avut loc săptămâna trecută, în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 3.00 (3.00, ora României).

Epicentrul cutremurului de marţi s-a situat la aproximativ şase kilometri de oraşul Pernik şi la aproximativ 25 de kilometri de capitala bulgară, Sofia. Seismul a fost urmat de sute de replici.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici