Calendarul restricţiilor în Italia. Ultimul weekend „liber” înainte de sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou

  • Noile măsuri aşteptate din partea autorităţilor italiene nu îi vor împiedica pe italienii care intenţionează să plece până pe 20 decembrie.
  • După această dată, circulaţia între regiuni sunt blocate. Calendarul restricţiilor.
949 afişări
Imaginea articolului Calendarul restricţiilor în Italia. Ultimul weekend „liber” înainte de sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou

Calendarul restricţiilor în Italia. Ultimul weekend „liber” înainte de sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou

19 -20 decembrie - Ultimul weekend liber

Cei care intenţionează să plece nu ar trebui să aibă surprize urâte. Nu este prevăzută intrarea vreunei zone în cea „roşie”, aşa cum au estimat autorităţile îngrijorate că în weekend trenurile vor fi arhipline dinspre Torino, Milano şi Roma către sud. Deplasarea este liberă cu excepţia regiunii Abruzzo, care ar trebui să rămână „portocalie”, scrie cotidianul „Repubblica”. Este, de asemenea, ultimul weekend în care italienii care au o a doua casă pot merge acolo.

Magazinele sunt deschise peste tot până la ora 21:00 cu măsuri de distanţare, barurile şi restaurantele sunt deschise până la ora 18. În Abruzzo, dacă va rămâne „zonă portocalie”, este permisă activitatea de take-away până la ora 22.00, respectiv de livrare la domiciliu.

 

21 - 23 decembrie - Circulaţie interzisă între regiuni, dar magazine deschise

De luni, circulaţia între regiuni se interzice în toată Italia. Italienii se vor putea deplasa între regiuni doar pentru muncă, necesitate sau urgenţă şi trebuie să revină apoi acasă.

Vor fi ultimele trei zile pentru cumpărături de Crăciun, magazinele fiind deschise până la ora 21.00. Vor fi, de asemenea, singurele zile ale săptămânii în care italienii vor putea servi masa de prânz la restaurant, în grupuri de maxim patru persoane. Barurile vor fi deschise până la ora 18. La ora 22.00 intră în vigoarea interdicţia ieşirii din case.

 

24-27 decembrie - Italia în zona roşie

În toate regiunile se închid magazinele, barurile şi restaurantele. Rămân deschise doar magazinele alimentare, farmaciile, tutungeriile şi librăriile. Este interzisă orice deplasare, chiar şi în interiorul municipalităţii, cu excepţia necesităţilor, a muncii sau a urgenţelor. Italienii pot, de asemenea, merge la slujbele de la biserică, dar nu şi acasă la rude. Fără prânzuri şi mese de Crăciun, cel mult cu două rude apropiate. Activitate fizică în aer liber este permisă.

 

28-30 decembrie - Italia se redeschide parţial

Restricţiile se relaxează, se redeschid magazinele până la ora 21:00, barurile şi restaurantele până la ora 18:00, iar de la ora 22.00 nu se mai iese din case. Nu se poate circula între regiuni. Numai în Abruzzo, dacă va rămâne „portocalie”, barurile şi restaurantele vor rămâne închise şi oamenii nu pot ieşi în oraş decât din motive de muncă, sănătate şi necesitate.

 

31-3 ianuarie - revine zona roşie

Revin interdicţiile severe, pentru a bloca petrecerile de la sfârşit de an şi prânzurile în familie. Italienii nu vor putea ieşi din oraşele în care locuiesc, iar din casă o pot face numai pentru motive solide. Cele patru zile ar trebui să îi oprească pe cei care au plănuit petrecerea Revelionului cu prietenii şi rudele. Oricine va fi găsit pe stradă fără motiv în aceste patru zile va fi sancţionat cu o amendă cuprinsă între 400 şi 1000 de euro. Evident, magazinele, barurile şi restaurantele vor fi închise.

 

4-6 ianuarie

Activităţile se redeschid, rămân în vigoare interdicţiile după ora 22:00, precum şi circulaţia între regiuni.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici