Camera Reprezentanţilor din SUA a votat în favoarea recunoaşterii genocidului armean/ Turcia condamnă gestul

Camera Reprezentanţilor a adoptat aproape în unanimitate o rezoluţie prin care se recunoaşte genocidul armean, o chestiune foarte sensibilă pentru Ankara, care contestă definirea în acest fel a atrocităţilor comise de turcii otomani în timpul Primului Război Mondial, informează postul BBC News.

1457 afișări
Imaginea articolului Camera Reprezentanţilor din SUA a votat în favoarea recunoaşterii genocidului armean/ Turcia condamnă gestul

Camera Reprezentanţilor din SUA a votat în favoarea recunoaşterii genocidului armean/ Turcia condamnă gestul

În favoarea rezoluţiei au votat 405 membri ai Camerei Reprezentanţilor şi doar 11 s-au pronunţat împotriva.

Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a condamnat prompt decizia congresmenilor americani, afirmând că este un act de răzbunare în legătură cu ofensiva Ankarei împotriva kurzilor din nord-estul Siriei.

"Această decizie ruşinoasă a celor care exploatează istoria în scopuri politice este nulă şi neavenită pentru oamenii şi Guvernul nostru", a completat şeful diplomaţiei de la Ankara.

Totodată, Camera Reprezentanţilor au adoptat un proiect prin care solicită Administraţiei Donald Trump să impună sancţiuni Turciei în legătură cu ofensiva siriană.

"Recunoscând acest genocid, onorăm amintirea victimelor sale şi jurăm: niciodată din nou", a afirmat fostul vicepreşedinte american Joseph Biden.

Turcia, deşi a recunoscut că mulţi armeni creştini au fost ucişi în confruntările cu forţele otomane, neagă că uciderea armenilor ar fi fost o acţiune orchestrată care ar fi avut drept scop lichidarea etniei armene, şi implicit refuză să recunoască că ar fi fost vorba de un genocid.

Chiar şi astăzi, Ankara trece la represalii şi ameninţă cu ruperea relaţiilor cu statele care recunosc genocidul armean.

Conform Administraţiei de la Erevan, circa 1,5 milioane de armeni au fost ucişi în atrocităţile din anul 1915, însă Turcia susţine că numărul morţilor se ridică la 300.000.

 

Taguri:
sua,
turcia,
genocid

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici