Canada: Un tren în carantină, după ce o persoană a murit de o boală necunoscută

O persoană a murit şi alte 280 au fost plasate vineri în carantină la bordul unui tren canadian, după o boală misterioasă care a provocat simptome gripale virulente.

32 afișări
Imaginea articolului Canada: Un tren în carantină, după ce o persoană a murit de o boală necunoscută

Canada: Un tren în carantină, după ce o persoană a murit de o boală necunoscută

Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Marc Depatie, a declarat că şapte călători care au urcat în trenul companiei VIA Rail în staţiunea Jasper (Alberta) s-au îmbolnăvit, iar unul dintre ei, o femeie de 60 de ani, a murit. Un alt călător a fost transportat la spital.

"O persoană a decedat. Aşteptăm venirea specialiştilor pentru a stabili cauzele bolii. Şapte persoane prezintă simptome asemănătoare cu ale gripei. În afară de acestea, nu există alte persoane care să aibă probleme", afirmă Depatie.

Potrivit unor surse oficiale, trenul, care se îndrepta spre Toronto, a fost plasat în carantină în apropierea localităţii Foleyet (Ontario).

"În momentul de faţă, suntem implicaţi în izolarea zonei pentru a nu exista niciun pericol la siguranţa publică", a declarat Depatie.

Autorităţile medicale nu cunosc cauza bolii, dar microbiologul Donald Low, de la Spitalul Mount Sinai (Toronto), crede că este vorba de gripă.

"Indiciile tind să arate că este vorba de gripă. Este clar că e o formă acută", afirmă Low.

"Nu este vorba de SARS, nici de gripă aviară. Aceste lucruri se întâmplă pe nave de croazieră şi în alte locuri unde sunt oameni împreună", explică expertul canadian.

În Asia şi Canada au existat epidemii de pneumonie atipică (SARS).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici