Cancelarul Austriei a avut o discuţie "directă" şi "dură" cu Putin, i-a cerut oprirea războiului

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a anunţat, luni după-amiază, că a avut o discuţie "foarte directă" şi "dură", la Moscova, cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, cerându-i oprirea războiului din Ucraina.

25094 afișări
Imaginea articolului Cancelarul Austriei a avut o discuţie "directă" şi "dură" cu Putin, i-a cerut oprirea războiului

"Discuţia a fost foarte directă, deschisă şi dură, nu a fost o vizită de prietenie. Am evocat crimele de război din Bucha şi din alte locuri şi am subliniat că toţi cei responsabili trebuie traşi la răspundere. Am transmis că vor fi aplicate sancţiui suplimentare Rusiei atât timp cât în Ucraina mor oameni", a declarat Karl Nehammer, citat de publicaţia Die Presse.

"Am transmis mesajul important că acest război trebuie să fie oprit", a precizat cancelarul Austriei, primul lider occidental care efectuează o vizită la Moscova de la începerea conflictului militar dintre Rusia şi Ucraina. Sâmbătă, cancelarul Austriei s-a întâlnit la Kiev cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

"Acum, îi voi informa pe partenerii noştri europeni despre discuţiile cu preşedintele Rusiei şi ne vom consulta asupra viitoarelor măsuri", a subliniat Karl Nehammer.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici