Care este obstacolul în aderarea Bulgariei la Schengen

Bulgaria întruneşte criteriile necesare pentru a adera la Schengen, singurul obstacol fiind acela că aceasta a nu a fost decuplată de România, a declarat miercuri un politician german.

1102 afișări
Imaginea articolului Care este obstacolul în aderarea Bulgariei la Schengen

Care este obstacolul în aderarea Bulgariei la Schengen (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Bulgaria întruneşte toate cerinţele Schengen. Am văzut noi înşine că graniţele voastre sunt păzite cu echipamente de control moderne. Aţi făcut progrese uriaşe şi aţi reuşit să rezolvaţi cea mai importantă problemă - corupţia la frontiere", a declarat Manfred Weiss, membru al Parlamentului din statul german Bavaria, citat de site-ul Novinite.com

Potrivit lui Weiss singurul obstacol pentru Bulgaria este că aceasta nu a fost decuplată de România în procesul de aderare la Schengen.

"Înţeleg cât de nedrept este pentru Bulgaria să îşi amâne aderarea la Schengen din cauza problemelor interne dintr-o altă ţară. Totuşi, separarea Bulgariei şi României este imposibilă", a adăugat el.

Spre sfârşitul anului, Comisia Europeană va elabora un nou raport de ţară în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare din cauza problemelor interne ale României, conchide site-ul bulgar.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici