Cazul laptelui praf contaminat: Rusia a interzis produse Fonterra, iar Arabia Saudită a confiscat un lot de lapte praf

Autorităţile ruse au anunţat luni interzicerea produselor lactate ale gigantului agroalimentar neozeelandez Fonterra, care a dezvăluit că a descoperit în unele loturi o bacterie ce ar putea cauza botulismul, în timp ce Arabia Saudită a comunicat că a confiscat un lot de lapte praf.

161 afișări
Imaginea articolului Cazul laptelui praf contaminat: Rusia a interzis produse Fonterra, iar Arabia Saudită a confiscat un lot de lapte praf

Cazul laptelui praf contaminat: Rusia a interzis produse Fonterra, iar Arabia Saudită a confiscat un lot de lapte praf (Imagine: Shutterstock)

Agenţia rusă pentru protecţia consumatorilor Rospotrebnadzor anunţă într-un comunicat "retragerea din comerţ a unor produse lactate potenţial contaminate ale societăţii Fonterra şi oprirea importării lor pe teritoriul Federaţiei Ruse".

Ea îndeamnă consumatorii să "evite consumul" de produse lactate ale grupului agroalimentar şi anunţă că efectuează controale.

Pe de altă parte, autorităţile saudite au anunţat că au confiscat, înainte de comercializare, un lot de lapte praf de la gigantul agroalimentar neozeelandez Fonterra care conţinea o bacterie ce putea cauza botulismul.

Presa saudită scria luni că Autoritatea Generală saudită pentru Alimentaţie şi Medicamente a anunţat, potrivit presei saudite de sâmbătă, că a fost alertată de către autorităţi sanitare internaţionale cu privire la prezenţa bacteriei.

O anchetă a permis să se stabilească faptul că lotul nu a fost autorizat, încă, de către Autoritatea saudită şi că "nu a fost distribuit pe piaţă".

"Din cauza riscului pe care îl prezintă pentru sănătate, Autoritatea va proceda, în colaborare cu serviciile vizate, la distrugerea acestui lot", a anunţat organismul saudit, potrivit presei.

Fonterra a dezvăluit în weekend că trei loturi de zer, utilizat la fabricarea laptelui praf şi a unor băuturi pentru sportivi, conţineau, în mai 2012, Clostridium botulinum, care poate cauza botulism, o boală ce poate provoca paralizia, chiar moartea.

Patronul grupului, Theo Spierings, şi-a prezentat "scuze" într-o conferinţă de presă luni, la Beijing, şi a promis că Fonterra va testa "toate produsele care pleacă din Noua Zeelandă, ca măsură de precauţie".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici