Prima pagină » Știri externe » Doi chirurgi renumiți se aflau întâmplător lângă locul atacului din Cracovia. Cum au salvat polițiștii răniți

Doi chirurgi renumiți se aflau întâmplător lângă locul atacului din Cracovia. Cum au salvat polițiștii răniți

Doi chirurgi renumiți din Cracovia luau cina într-un restaurant din apropierea locului în care doi polițiști au fost grav răniți într-un atac. Medicii au ieșit în stradă pentru a le acorda primul ajutor, iar unul dintre ei a oprit cu mâna hemoragia unui agent.
Doi chirurgi renumiți se aflau întâmplător lângă locul atacului din Cracovia. Cum au salvat polițiștii răniți
Sursa foto: Hepta/Mediafax Foto

Cei doi medici sunt profesorul Michał Pędziwiatr și doctorul Mateusz Wierdak. Potrivit informațiilor obținute de publicația poloneză Fakt., aceștia nu s-au limitat la intervenția de la locul atacului.

Unul dintre chirurgi a operat ulterior alte victime

Profesorul Michał Pędziwiatr a intervenit pentru salvarea polițiștilor răniți, iar ulterior a operat în spital și alte victime ale atacatorului, Michał O.

Acesta este profesor de medicină, șef al Departamentului II de Chirurgie al Universității Jagiellone și coordonator al Departamentului Clinic de Chirurgie Generală, Oncologică, Metabolică și de Urgență al Spitalului Universitar din Cracovia.

Cel de-al doilea medic, doctorul Mateusz Wierdak, a acordat primul ajutor unuia dintre polițiștii răniți. Fără instrumente medicale, acesta a folosit mâna pentru a opri hemoragia din zona abdomenului agentului căzut în stradă.

Doi polițiști au fost grav răniți în timp ce îl imobilizau pe atacator

Cei doi agenți, Jakub Kulik și Artur Morański, au fost grav răniți în timp ce încercau să îl împiedice pe atacator să tragă în alte persoane.

Unul dintre polițiști, deși rănit, a reușit să îl imobilizeze pe agresor, apoi l-a supravegheat în genunchi până când s-a prăbușit la rândul său.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Poliției din Małopolska, Katarzyna Cisło, ambii agenți au suferit răni foarte grave. Unul dintre ei a fost internat în stare de pericol direct pentru viață.

Recomandarea video