Informația a fost confirmată duminică de un purtător de cuvânt al Tribunalului Districtual din Districtul Sudic al statului New York, potrivit CBS News.
Audierea este programată pentru ora 12:00, ora locală a New Yorkului (n.r. 19:00, ora României), și are loc la doar două zile după capturarea celor doi la Caracas, în cadrul unei operațiuni militare americane fără precedent.
Potrivit informațiilor oficiale, Nicolas Maduro și Cilia Flores au fost scoși cu forța din Venezuela sâmbătă, în timpul unei operațiuni militare desfășurate de Statele Unite în capitala Caracas. Cei doi au fost capturați la reședința lor și transportați inițial pe nava de război USS Iwo Jima, iar ulterior aduși cu avionul la New York pentru a răspunde acuzațiilor penale formulate împotriva lor.
Aceasta este prima dată când Maduro apare în fața unei instanțe americane, în contextul unor dosare penale care vizează fapte grave investigate de justiția federală din SUA.
Nicolas Maduro a ajuns sâmbătă seară, la ora 20:52 (ora locală), la Metropolitan Detention Center (MDC), o instituție federală de detenție situată în Brooklyn. Centrul este unul dintre puținele din Statele Unite capabile să gestioneze deținuți cu grad ridicat de securitate.
MDC este cunoscut pentru faptul că a găzduit de-a lungul timpului numeroși inculpați de notorietate, printre care Joaquin „El Chapo” Guzman, Sean „Diddy” Combs, Ghislaine Maxwell sau Luigi Mangione.
Închisoarea din Brooklyn are o reputație extrem de proastă, fiind supranumită de-a lungul anilor „Iadul pe Pământ”. Instituția a fost vizată de multiple sesizări privind lipsa de personal, violența internă și condițiile dure de detenție. În prezent, aproximativ 1.200 de deținuți sunt încarcerați aici, majoritatea în așteptarea proceselor federale, după închiderea Centrului Corecțional Metropolitan din sudul Manhattanului.
Cazul lui Nicolas Maduro judecat la New York este considerat unul istoric, cu implicații majore atât pe plan juridic, cât și geopolitic, urmând să fie atent monitorizat de comunitatea internațională.