Cehia îndeamnă statele UE şi NATO să expulzeze agenţi ai serviciilor ruse în semn de solidaritate

  • Cehia aşteaptă solidaritate din partea ţărilor UE şi NATO în criza cu Rusia
  • Jan Hamacek: "Vom cere acţiuni colective din partea ţărilor din cadrul UE şi NATO care să vizeze expulzări, în semn de solidaritate, ale agenţilor serviciilor secrete ruse"
  • Cehia a expulzat 18 diplomaţi ruşi, iar, în replică, Rusia a expulzat 20 de diplomaţi cehi
317 afișări
Imaginea articolului Cehia îndeamnă statele UE şi NATO să expulzeze agenţi ai serviciilor ruse în semn de solidaritate

Îndemnul Cehiei

Guvernul Cehiei le cere statelor membre ale Uniunii Europene şi Alianţei Nord-Atlantice să dea dovadă de solidaritate cu Praga în criza cu Rusia, inclusiv să expulzeze agenţi ai serviciilor ruse de informaţii.
 
"Vom cere acţiuni colective din partea ţărilor din cadrul Uniunii Europene şi Alianţei Nord-Atlantice care să vizeze expulzări, în semn de solidaritate, ale agenţilor serviciilor secrete ruse identificaţi în state UE şi NATO", a declarat Jan Hamacek, ministrul ceh de Externe în exerciţiu, conform agenţiei Reuters.
 
Ambasadorul Rusiei în Cehia a fost convocat la Ministerul de Externe de la Praga, unde este aşteptat miercuri.
 
Guvernul Cehiei a dispus, sâmbătă, expulzarea a 18 diplomaţi ruşi acuzaţi de activităţi de spionaj. Potrivit Guvernului Cehiei, diplomaţii ruşi expulzaţi colaborau cu Serviciul rus de Informaţii Militare (GRU). Autorităţile de la Praga suspectează că Serviciul rus de Informaţii Militare (GRU) a fost implicat în exploziile produse în anul 2014 la două depozite de muniţie din localitatea Vrbětice, un incident soldat cu doi morţi.
 
Alianţa Nord-Atlantică a anunţat că susţine Cehia, stat membru NATO. "Decizia Cehiei intervine pe fondul unui comportament periculos al Rusiei. Exprimăm solidaritate cu apropiaţii victimelor exploziei din Vrbětice. Cei responsabili trebuie aduşi în faţa justiţiei", a declarat duminică un oficial din cadrul NATO.
 
În replică, Administraţia Vladimir Putin a anunţat expulzarea a 20 de diplomaţi cehi. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
cehia,
ue,
nato,
rusia

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici