Cel puţin 500 de morţi în urma presupului atac cu arme chimice din apropierea Damascului

Peste 500 de persoane, dintre care 80 de copii, au fost ucise în presupusul atac cu arme chimice de la 21 august în apropiere de Damasc, a declarat sâmbătă Observatorul sirian al Drepturilor Omului (OSDO), evocând un bilanţ provizoriu.

387 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 500 de morţi în urma presupului atac cu arme chimice din apropierea Damascului

Cel puţin 500 de morţi în urma presupului atac cu arme chimice din apropierea Damascului - OSDO

Până sâmbătă, "OSDO a recenzat 502 morţi, printre care 80 de copii, 137 de femei şi zeci de rebeli, în urma masacrului realizat de regimul sirian în satele Ghuta orientală şi occidentală" în apropiere de Damasc.

Un raport al serviciilor de informaţii americane privind implicarea armatei siriene în acelaşi atac relata moartea a 1.429 de persoane, dintre care 426 de copii.

OSDO, un ONG cu sediul în Marea Britanie care se bazează pe o extinsă reţea de militanţi şi surse medicale civile şi militare din întreaga Sirie, a recenzat săptămâna trecută 322 de morţi.

ONG-ul a precizat sâmbătă că a obţinut de la medici "rapoarte şi mărturii medicale care arată că majoritatea persoanelor au murit după ce au fost expuse la gaze toxice".

Opoziţia siriană şi mai multe capitale au acuzat puterea că a întreprins atacuri cu arme chimice la 21 august, însă regimul a negat că a recurs la acest tip de arme şi a acuzat în schimb rebelii.

ONU a trimis inspectori la faţa locului, care au părăsit Siria sâmbătă după ce au ridicat numeroase probe, în special de sânge, urină şi păr. Aceste probe urnează acum să fie analizate, ceea ce poate dura mai multe săptămâni.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici