Cel puţin 70 de morţi în urma furtunilor violente din Statele Unite - VIDEO

Cel puţin 70 de persoane au murit în furtunile violente înregistrate, de mai multe zile, în mare parte din Statele Unite, potrivit unui nou bilanţ, stabilit miercuri de oficiali ai serviciilor de urgenţă.

27 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 70 de morţi în urma furtunilor violente din Statele Unite - VIDEO

Cel puţin 70 de morţi în urma furtunilor violente din Statele Unite

Patruzeci şi cinci de persoane au murit doar în statul Alabama (sud).

Preşedintele american, Barack Obama, a ordonat miercuri seara ca Guvernul să "acţioneze rapid", pentru a veni în ajutorul acestui stat din sudul ţării.

Starea de urgenţă a fost declarată în Alabama, Arkansas, Kentucky, Mississippi - unde au murit 11 persoane, Missouri, Tennessee şi Oklahoma. Guvernatorii acestor state au cerut Gărzii Naţionale să participe la operaţiunile de salvare.

Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS, National Weather Service) a publicat o alertă care avertizează asupra "riscului ridicat" de tornade, grindină, inundaţii şi trăsnete în sudul Statelor Unite, de miercuri, de la ora 12.00 GMT (15.00, ora României) şi până joi, ora 2.00 GMT (5.00, ora României).

În total, intemperiile ar putea viza până la 21 de state americane, de la Marile Lacuri până la Golful Mexic şi la coastele Atlanticului.

În Arkansas "sunt arbori scoşi din rădăcină, întreruperi de energie electrică, case avariate (...) şi numeroase inundaţii în curs", a declarat Renee Preslar, o purtătoare de cuvânt a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din acest stat.

Doar marţi au fost înregistrate peste 50 de tornade. În anumite zone, de sâmbătă şi până marţi, nivelul precipitaţiilor a atins până la 45 de centimetri.

Sute de persoane au fost evacuate din Missouri (centru), după ruperea unor diguri, în special cele de la Black River, la Poplar Bluff.

Imagini televizate arătau echipe de salvare înfruntând apele furioase ale râurilor, pentru a merge să salveze persoane blocate.

"Sunt fericit că familia mea este teafără şi nevătămată", a declarat un locuitor din Poplar Bluff, Chris Pigg, care a petrecut noaptea într-un adăpost temporar. El nu ştia în ce stare îşi va regăsi casa, după ruperea digurilor.

Unii oficiali intenţionau să deschidă în mod controlat anumite diguri, pentru a scădea nivelul apei, atât de ridicat în unele locuri, încât barjele au fost prinse sub unele poduri.

Aceste intemperii intervin după un început de primăvară deja prea ploios şi o iarnă marcată de puternice căderi de zăpadă, care au umplut albiile râurilor şi au saturat solul.

"Acest lucru produce inundaţii importante, chiar şi recorduri în multe dintre aceste bazine fluviale", a declarat Jim Keeney, un oficial din cadrul NWS pentru zona centrală a Statelor Unite.

O scurtă perioadă de acalmie este aşteptată joi sau vineri, înainte de sosirea unui nou front de furtuni, însoţit de ploi puternice, sâmbătă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici