- Home
- Externe
-
NIAMEY, (17.01.2015, 14:54)
- Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Facem România Bine
- Ieși pe plus
- Video
Cel puţin şapte biserici incendiate în Niger, în MANIFESTAŢII VIOLENTE contra Charlie Hebdo. Numeroase baruri, hoteluri, magazine au fost, de asemenea, distruse - FOTO
Cel puţin şapte biserici au fost incendiate sâmbătă la Niamey de către manifestanţi ostili caricaturii lui Mahomed publicate de săptămânalul francez Charlie Hebdo, iar violenţele continuau să se propage în capitala Nigerului.
7706 afișări

Trei biserici incendiate la Niamey, unde se extind manifestaţiile contra Charlie Hebdo. Ambasada Franţei: Cetăţenii să evite orice ieşire (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
AFP anunţa anterior că trei biserici au fost incendiate şi că Ambasada Franţei şi-a îndemnat cetăţenii "să evite orice ieşire".
Cele şapte lăcaşuri de cult - majoritatea biserici evanghelice, dintre care unele funcţionau în mici vile, fără niciun semn religios distinctiv - au fost incendiate pe malul stâng al Niamey, potrivit unei jurnaliste AFP, care a văzut manifestanţi îndreptându-se şi către malul drept al capitalei, pe care există, de asemenea, numeroase biserici.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Aproape 95% din istoria omenirii este invăluită în mister. Teorii care susțin că oamenii au fost aduși pe Pământ de pe o altă planetă
-
Healthcare Trends VIDEO. Cum se depistează o boală neurologică. Moduri de prevenţie pentru tumorile creierului şi măduvei spinării
-
Se incing spiritele. Vladimir Putin va participa la summitul G20
-
Un oficial ucrainean acuza Rusia de crimă de război pentru atacul de la mall. Centrul comercial, lovit de o rachetă a ruşilor. Zece morţi şi 40 de răniţi
Numeroase baruri, hoteluri, magazine de băuturi sau diverse magazine aparţinând unor nemusulmani sau având însemne ale unor întreprinderi franceze au fost, de asemenea, distruse.
"Unii dintre noi am rămas baricadaţi în casă. Mie nu mi-a fost niciodată în viaţa mea atât de frică", a declarat pentru AFP un mecanic creştin vest-african, baricadat în atelier împreună cu muncitorii săi, privindu-i prin orificiile unei ferestre pe manifestanţi în timp ce jefuiau un chioşc de peste drum.
"Noi, aici, la muncă, suntem obligaţi să ne închidem în atelier. Ne este cu adevărat frică. Trebuie ca statul să pună capăt tuturor acestor lucruri. Nu este de bine pentru noi", a adăugat el.
"Imediat ce au început manifestaţiile, către Marea Moschee, am simţit ce se va întâmpla. Eu le-am spus tuturor angajaţilor să se întoarcă acasă", a declarat Kiéma Soumaïla, administratorul Toulousain, un bar cunoscut din Niamey.
Protestatarii au spart intrarea în local, pe care l-au distrus. "Au incendiat totul, după ce au spart tot ceea ce era de sticlă în drum", şi-a exprimat el regretul.
Potrivit unei surse din domeniul securităţii, şase grupuri de 200-300 de protestatari au fost numărate, care seamănă haosul în Niamey.
Manifestaţii spontane - incendierea unor pneuri la intersecţii - au loc şi la Maradi, un oraş situat între Niamey şi Zinder, al doilea cel mai important oraş din Niger, unde manifestaţii anti-Charlie Hebdo au degenerat, vineri, în revolte, soldate cu patru morţi şi 45 de răniţi.
La Agadez, un oraş important din nordul ţării, calmul a revenit în urma unor manifestaţii violente care au avut loc vineri şi în timpul cărora a fost incendiat sediul partidului aflat la putere.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.


CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe