Cel puţin trei morţi în oraşul Indianapolis, în incidente armate produse în cursul protestelor

  • Cel puţin trei morţi în oraşul american Indianapolis, în incidente armate produse în cursul protestelor
  • Poliţie: "Investigăm incidentele armate produse în centrul oraşului. Nu au fost implicaţi agenţi de poliţie"
  • Zeci de oraşe americane au impus interdicţii de circulaţie din cauza protestelor izbucnite ca reacţie la moartea unui bărbat de culoare în timp ce era imobilizat de poliţişti
1550 afișări
Imaginea articolului Cel puţin trei morţi în oraşul Indianapolis, în incidente armate produse în cursul protestelor

Cel puţin trei morţi în oraşul Indianapolis, în incidente armate produse în cursul protestelor

Cel puţin trei persoane au murit în urma unor incidente armate produse în oraşul american Indianapolis în cursul protestelor violente faţă de moartea unui bărbat de culoare imobilizat brutal de agenţi de poliţie, anunţă autorităţile, citate de postul Fox News.

Sute de protestatari au atacat agenţi de poliţie şi vitrinele magazinelor în Indianapolis (statul american Indiana). În cursul nopţii (duminică la prânz, ora României) au avut loc mai multe incidente armate, soldate cu moartea a trei persoane.

"Este destul! Indianapolis este o zonă mai bună decât ce se întâmplă acum. Centrul oraşului nu mai este sigur acum. Persoanele care nu locuiesc în centru sunt rugate să părăsească zona", a declarat şeful Poliţiei municipale, Randal Taylor.

"Investigăm incidentele armate produse în centrul oraşului. Nu au fost implicaţi agenţi de poliţie. Agenţii forţelor de ordine nu au folosit arme în cursul acestei nopţi", a precizat oficialul citat.

Autorităţile din zeci de oraşe americane au impus interdicţii de circulaţie pe timp de noapte din cauza protestelor violente izbucnite ca reacţie la moartea unui bărbat de culoare, George Floyd, în timp ce era imobilizat de poliţişti. Un agent de poliţie, Derek Chauvin, a fost pus sub acuzare pentru crimă şi omor din culpă în cazul morţii lui George Floyd. Alţi trei poliţişti ar putea fi inculpaţi în acest caz.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici