Charles Michel va candida la alegerile europarlamentare. Viktor Orban ar putea fi cel mai important om din Uniunea Europeană

  • Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat că va candida la alegerile europarlamentare din iunie.
  • Dacă va fi ales, va fi forţat să se retragă mai devreme din actuala funcţie.
  • Acest lucru ar putea oferi mai multă influenţă premierului Ungariei, Viktor Orbán, la nivelul Uniunii Europene.
3202 afișări
Imaginea articolului Charles Michel va candida la alegerile europarlamentare. Viktor Orban ar putea fi cel mai important om din Uniunea Europeană

Sursă foto: AP / Mediafax Foto

Într-un interviu acordat sâmbătă pentru trei publicaţii belgiene, Charles Michel a declarat că intenţionează să candideze în fruntea partidului său liberal, Mişcarea Reformistă, la alegerile europarlamentare din 6-9 iunie.

"Vreau să servesc acolo unde sunt util, şi cred că pot fi util la nivel european", a declarat el pentru Le Soir, De Standaard şi La Libre.

Dacă va fi ales, el va trebui să demisioneze din funcţia de preşedinte al Consiliului European înainte de a depune jurământul în calitate de membru al Parlamentului European, la data de 16 iulie, a precizat fostul premier belgian, relatează Financial Times.

Anunţul său ridică perspectiva ca premierul Ungariei, Viktor Orbán, să aibă o influenţă mai mare asupra elaborării politicilor UE.

Guvernele celor 27 de state membre ale UE "vor trebui să decidă când va intra în funcţie succesorul meu", a declarat Michel. În cazul în care nu se va găsi rapid un candidat, statele membre ar putea vota pentru a permite Ungariei, care va deţine atunci preşedinţia rotativă a Consiliului UE, să deţină preşedinţia până când se va găsi un înlocuitor, a adăugat Michel.

Acest lucru l-ar plasa pe prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, în rolul de mediere deţinut în mod normal de preşedintele Consiliului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici