China solicită Congresului Statelor Unite să nu mai încerce să întervină în criza din Hong Kong

Ministerul chinez de Externe a anunţat miercuri că Beijingul se opune noilor măsuri adoptate de către Camera Reprezentanţilor din Statele Unite legate de protestele din Hong Kong şi a făcut apel la politicienii americani să nu mai încerce să intervină în privinţa situaţiei din acel teritoriu.

628 afișări
Imaginea articolului China solicită Congresului Statelor Unite să nu mai încerce să întervină în criza din Hong Kong

China solicită Congresului Statelor Unite să nu mai încerce să întervină în criza din Hong Kong

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Geng Shuang, a declarat că relaţia dintre China şi Statele Unite ar urma să aibă de suferit în cazul în care proiectul aprobat de către Camera Reprezentanţilor ar deveni lege, potrivit Reuters.

Oficialul chinez a făcut referire la un document adoptat de Camera Reprezentanţilor, potrivit căruia secretarul american de Stat ar urma să se asigure în fiecare an că autonomia regiunii Hong Kong este respectată. Potrivit proiectului, analiza secretarului de Stat ar fi necesară pentru ca Hong Kong să continue să beneficieze de tratament special din partea Statelor Unite în ceea ce priveşte relaţiile economice.

Protestele în Hong Kong, care deseori au fost marcate de incidente violente între demonstranţi şi forţele de ordine, au izbucnit în urmă cu patru luni, ca reacţie la un controversat proiect de lege ce ar fi facilitat extrădările spre China continentală. Manifestanţii contestă politicile Guvernului local pro-Beijing, condus de Carrie Lam.

Fostă colonie britanică, Hong Kong-ul a fost cedat Chinei de către Marea Britanie în anul 1997, cu condiţia ca acest teritoriu să păstreze „un nivel ridicat de autonomie, cu excepţia afacerilor externe şi a domeniului apărării” pentru o perioadă de 50 de ani. Astfel, acest teritoriu are un sistem legislativ diferit de cel al Chinei, prin intermediul principiului „O ţară, două sisteme”.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici