Chişinăul este dispus să reia negocierile privind Transnistria şi cere retragerea trupelor ruse

Republica Moldova este pregătită să reia negocierile privind conflictul transnistrean, dar îşi reafirmă poziţia de principiu privind necesitatea retragerii trupelor din Transnistria, a declarat, miercuri, la Astana, vicepremierul moldovean, Victor Osipov, citat de agenţiile de presă ruse.

44 afișări
Imaginea articolului Chişinăul este dispus să reia negocierile privind Transnistria şi cere retragerea trupelor ruse

Chişinăul este dispus să reia negocierile privind Transnistria şi cere retragerea trupelor ruse (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Negocierile privind statutul Transnistriei, care se desfăşoară în format 5 plus 2, cu participarea Republicii Moldova, Transnistriei, Rusiei, Ucrainei şi OSCE, alături de Statele Unite şi Uniunea Europeană ca observatori, sunt blocate din februarie 2006.

"Cu ocazia summitului OSCE, vrem să reamintim apelul nostru pentru reluarea discuţiilor oficiale în format 5 plus 2, pentru a elabora o soluţie a conflictului transnistrean, pe baza suveranităţii şi integrităţii Republicii Moldova", a spus Ospiov, citat de RIA Novosti.

TITLURILE ZILEI

"Suntem deschişi şi le cerem partenerilor noştri să convingă conducerea transnistreană să vină la masa negocierilor"

Potrivit agenţiei Interfax, Ospiov a reiterat solicitarea Chişinăului în legătură cu retragerea trupelor ruse din Transnistria. "Confirmăm poziţia noastră de principiu: proprietăţile militare şi trupele ruse, staţionate în Republica Moldova cu încălcarea Constituţiei şi obligaţiilor internaţionale ale Republicii Moldova şi fără acordul ţării gazdă, trebuie retrase complet, rapid şi într-un mod transparent", a spus el, la summitul OSCE de la Astana.

"Prin aderarea la Tratatul privind forţele convenţionale în Europa, suntem pregătiţi să susţinem eforturile de modernizare a instrumentelor de bază militare şi politice, pe baza obligaţiilor şi principiilor existente. În acest context, nu putem trece cu vederea prezenţa pe teritoriul Republicii Moldova a unor forţe armate străine, care au făcut subiectul rezoluţiilor adoptate la summitul anterior al OSCE", a adăugat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici