Circa 650 de pasageri ai unui tren Eurostar, blocaţi timp de mai multe ore în Franţa

Aproximativ 650 de pasageri ai unui tren Eurostar plecat de la Londra vineri, în jurul orei 20.00 GMT (23.00, ora României), au rămas blocaţi timp de mai multe ore în cursul nopţii, în nordul Franţei, în urma unei defecţiuni, fiind apoi evacuaţi, a anunţat SNCF.

73 afișări
Imaginea articolului Circa 650 de pasageri ai unui tren Eurostar, blocaţi timp de mai multe ore în Franţa

Circa 650 de pasageri ai unui tren Eurostar, blocaţi timp de mai multe ore în Franţa (Imagine: Mediafax Foto)

Din cauza unor probleme tehnice nedeterminate, călătorii au evacuat trenul la Lille şi au urcat la bordul unui al doilea tren, potrivit unui reprezentant al Centrului naţional de operaţiuni al companiei franceze a căilor ferate (SNCF).

Cel de-al doilea tren a rămas de asemenea în pană într-o zonă rurală, din motive necunoscute, în apropiere de Hattencourt. Poliţia transporturilor feroviare şi pompierii au intervenit din precauţie, dar nu au existat incidente, conform pompierilor din Somme.

Un al treilea tren a plecat de la Paris pentru a prelua pasagerii şi s-a întors spre dimineaţă, cu destinaţia gara de Nord din capitala franceză, a precizat un purtător de cuvânt al SNCF.

Neel Mersh, un fotograf din Londra aflat la bordul trenului blocat, a declarat că pasagerii au primit foarte puţine informaţii de la personalul SNCF, adăugând că unii dintre ei au fost cuprinşi de panică.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici