Comisarul UE Laszlo Andor îi recomandă lui David Cameron să evite afirmaţiile "necontrolate" despre români

Laszlo Andor, comisarul UE pentru Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune, avertizează că Marea Britanie riscă să se confrunte cu noi valuri de imigraţie în anii următori, recomandându-i premierului David Cameron să evite afirmaţiile "necontrolate" despre imigranţii români şi bulgari.

364 afişări
Imaginea articolului Comisarul UE Laszlo Andor îi recomandă lui David Cameron să evite afirmaţiile "necontrolate" despre români

David Cameron (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Marea Britanie se poate aştepta la niveluri mari de imigraţie din Uniunea Europeană în următorii ani, în contextul în care mai mulţi studenţi vor merge la universităţi străine şi pe fondul crizei din sudul zonei euro, a explicat Laszlo Andor, apreciind că actualele niveluri ale migraţiei în Europa sunt "foarte modeste", dar probabil vor creşte.

În opinia comisarului UE, Marea Britanie nu are dreptul să se plângă din cauza imigraţiei deoarece fostele guverne de la Londra au insistat pentru extinderea Uniunii Europene şi pentru libertatea de deplasare.

Premierul David Cameron trebuie să înceteze cu afirmaţiile "necontrolate" despre imigranţii români şi bulgari dacă doreşte să reconstruiască alianţele pierdute anul trecut, a adăugat Andor, adăugând că Londra a creat "animozitate în loc de prietenii".

"Această polemică, în special anul trecut, privind românii şi bulgarii probabil a avut ca efect slăbirea alianţelor şi pierderea unor prieteni, a unora care sunt prieteni naturali ai Marii Britanii. Să sperăm că este doar ceva temporar şi că situaţia se va putea restabili şi repara. Dar necesită o schimbare de limbaj şi de exprimare", a spus Cameron, conform publicaţiei The Daily Telegraph.

Eliminarea restricţiilor pe piaţa muncii pentru români şi bulgari a stârnit o serie de polemici în Marea Britanie, Guvernul analizând măsuri pentru limitarea asistenţei sociale.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici