Condamnată pentru că şi-a răpit propria fiică

Mama unei eleve de nouă ani din Marea Britanie şi complicele său au fost condamnaţi pentru răpirea fetiţei şi sedarea acesteia timp de 24 de zile, pentru a colecta banii de răscumpărare oferiţi de familia micuţei, informează The Guardian.

17 afișări
Imaginea articolului Condamnată pentru că şi-a răpit propria fiică

Condamnare de nouă ani pentru o mamă care şi-a răpit propria fiică

Karen Matthews, de 33 de ani şi complicele său Michael Donovan, de 40 de ani au fost condamnaţi pentru simularea unei răpiri, sechestrare şi îngreunarea desfăşurării anchetei.

Cei doi au conceput un plan conform căruia Shannon, fetiţa lui Matthews, a fost ţinută ostatică în apartamentul lui Donovan timp de 24 de zile, a fost drogată cu temazepam şi tablete pentru rău de călătorie şi a fost legată cu o centură elastică pentru a nu fugi.

Juriul s-a decis asupra sentinţei după şase ore de deliberare, în urma unui proces de trei săptămâni, iar judecătorul care s-a ocupat de caz i-a avertizat pe vinovaţi că îi aşteaptă o sentinţă considerabilă.

Shannon Matthwes a dispărut în luna februarie, iar poliţiştii au organizat o operaţiune de căutare ce a costat aproximativ 3,2 milioane de lire sterline. Mama sa a fost cea care a anunţat poliţia şi a cerut de multe ori, prin intermediul mass-media, ca fiica sa să fie eliberată.

Ofiţerii au găsit-o pe Shannon în 14 martie, sub un pat din apartamentul lui Donovan, după ce vecinii bărbatului au sesizat zgomote ciudate şi au anunţat autorităţile. Donovan a cedat nervos când a fost reţinut şi le-a spus poliţiştilor că mama lui Shannon şi el urmau să împartă cele 50.000 de lire sterline oferite ca răscumpărare de familia fetei. Perechea urma să elibereze fata într-o piaţă unde ar fi fost "găsită" de Donovan, care ar fi colectat banii de la familie drept recunoştinţă, notează The Guardian.

Karen Matthews a respins acuzaţiile, declarându-se dezgustată de acestea şi a aruncat vina pe fostul său iubit şi familia acestuia. Donovan ar fi spus că a acceptat să ia parte la planul lui Matthews pentru că era speriat de intenţiile femeii şi se temea pentru viaţa lui.

Operaţiunea de găsire a fetiţei a mobilizat aproximativ 200 de ofiţeri şi trei sferturi din câinii poliţişti din Marea Britanie, a inclus percheziţionarea a 1.800 de proprietăţi şi a 1.760 de autoturisme.

Apropiaţii familiei au spus presei că se aşteptau la un asemenea verdict şi s-au declarat dezamăgiţi de minciunile lui Karen şi de atitudinea lipsită de orice fel de emoţii afişată de aceasta.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici