Consiliul Gardienilor: Renumărarea voturilor va avea loc dacă se vor constata nereguli

Consiliul Gardienilor din Iran a anunţat că va ordona o nouă numărătoare a voturilor, "dacă se dovedeşte că alegerile prezidenţiale au fost marcate de nereguli precum cumpărarea de voturi sau utilizarea unor cărţi de alegător false", a anunţat un purtător de cuvânt al Consiliului.

13 afișări
Imaginea articolului Consiliul Gardienilor: Renumărarea voturilor va avea loc dacă se vor constata nereguli

Consiliul Gardienilor: Renumărarea voturilor va avea loc dacă se vor constata nereguli (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Consiliul Gardienilor Constituţiei, care a primit cereri din partea unor candidaţi să anuleze scrutinul, s-a declarat dispus să procedeze la o renumărare a buletinelor de vot în urnele "care fac obiectul contestaţiilor", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al acestui organism, Abbas Ali Kadkhodai.

"Dacă se dovedeşte că alegerile prezidenţiale au fost marcate de nereguli precum cumpărarea de voturi sau utilizarea unor cărţi de alegător false, Consiliul Gardienilor Constituţiei va ordona o renumărare a voturilor", a declarat purtătorul de cuvânt, citat de agenţia Irna.

"Consiliul gardienilor este dispus să numere din nou buletinele de vot în urnele care au fost contestate de candidaţi", a continuat el.

Preşedintele în funcţie, Mahmoud Ahmadinejad, a fost declarat învingător în alegerile prezidenţial din 12 iunie cu 63 la sută din voturi, faţă de 34 la sută cât a obţinut principalul său rival, Mir Hossein Moussavi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici