Documentul arată că, pe lângă efectele inflației și ale conflictului din Ucraina, actualul sistem de subvenții agricole din Uniunea Europeană a contribuit la scumpirea fructelor, legumelor și altor produse esențiale pentru o dietă echilibrată.
Raportul anual State of Food Security and Nutrition, citat de POLITICO, evidențiază faptul că politicile agricole europene favorizează în continuare culturile de cereale și sectorul zootehnic, în timp ce producătorii de fructe, legume și leguminoase beneficiază de un sprijin mai redus.
Potrivit autorilor raportului, subvențiile acordate prin Politica Agricolă Comună (PAC) au făcut ca producția de fructe și legume să fie relativ mai costisitoare decât cea a cerealelor sau a culturilor destinate hranei animalelor.
David Laborde, director pentru economie agroalimentară în cadrul FAO și unul dintre autorii raportului, susține că acest mecanism funcționează ca o „taxare indirectă” asupra alimentelor considerate esențiale pentru o alimentație sănătoasă.
Specialistul atrage atenția că problema este amplificată și de lipsa investițiilor în cercetare și inovare pentru culturile care necesită multă muncă manuală, precum legumele și fructele. În schimb, productivitatea a fost stimulată în special în sectoarele cerealelor și al creșterii animalelor.
Conform metodologiei FAO, un european are nevoie de aproximativ 3,97 dolari pe zi pentru a-și asigura o alimentație sănătoasă, cu aproape un dolar mai mult decât în 2021.
La nivel mondial, costul unei alimentații sănătoase a crescut cu aproximativ 25% în aceeași perioadă, ceea ce înseamnă că majorarea înregistrată în Europa este semnificativ peste media globală.
Raportul arată că fructele, legumele și leguminoasele reprezintă aproape 60% din costul unei diete sănătoase, în timp ce cerealele contribuie cu doar aproximativ 13% la costul total. Cu toate acestea, cea mai mare parte a sprijinului financiar acordat agriculturii continuă să fie direcționată către cereale, zahăr, produse lactate, carne și culturi pentru furaje.
FAO recomandă Uniunii Europene să reorienteze o parte din subvențiile agricole către producătorii de fructe și legume și să investească mai mult în tehnologii care să reducă necesarul de muncă manuală în acest sector.
Organizația mai propune reducerea risipei alimentare, facilitarea accesului fermierilor la îngrășăminte și alte inputuri agricole, precum și creșterea transparenței prețurilor de-a lungul întregului lanț alimentar.
Un studiu publicat în revista Nature arată că aproximativ 80% din sprijinul financiar acordat fermierilor europeni ajunge în prezent către sectorul zootehnic sau către producția de furaje.
Comisia Europeană a prezentat recent un Plan de acțiune pentru proteine, care urmărește reducerea dependenței Uniunii Europene de importurile de furaje și stimularea producției de leguminoase pentru consumul uman.
Aplicarea acestor măsuri va depinde însă de negocierile privind viitoarea Politică Agricolă Comună pentru perioada 2028-2034.
Comisia Europeană nu a comentat concluziile raportului FAO, precizând doar că executivul european nu intenționează să stabilească ce ar trebui să consume cetățenii, ci să îi ajute să ia decizii informate prin măsuri precum etichetarea originii produselor și campanii de informare.