COVID-19 în lume. Din ce în ce mai mulţi tineri din Statele Unite sunt infectaţi cu noul coronavirus

  • Mulţi tineri din diferite state de pe continentul american încep să fie infectaţi cu COVID-19.
  • Autorităţie americane trag un semnal de alarmă şi cer să fie respectate condiţiile de protecţie.
  • Vârsta medie a persoanelor infectate cu COVID-19 a scăzut spre 45-35 ani, în multe zone din SUA.
4053 afișări
Imaginea articolului COVID-19 în lume. Din ce în ce mai mulţi tineri din Statele Unite sunt infectaţi cu noul coronavirus

Din ce în ce mai mulţi tineri din Statele Unite sunt infectaţi cu noul coronavirus

Autorităţile din diferite state din SUA transmit un semnal de alarmă privind creşterea numărului de infectări cu noul coronavirus în rândul populaţiei tinere, conform cnn.com.
 
Florida, Carolina de Sud, Georgia, Texas şi alte state care s-au redeschis printre primele raportează număr mare de infectări în rândul tinerilor. 
 
Guvernatorul din Texas, Greg Abbot a precizat că doar săptămâna trecută, tinerii cu vârste sub 30 de ani au constituit grupa de vârstă cu cele mai multe noi infectări cu COVID-19.  Apoi, în Mississippi, oficialii din Sănătate precizează că o mulţime de tineri s-au infectat după ce au participat la petreceri ale unor frăţii. 
 
Şi în Florida, vârsta medie a tinerilor infectaţi recent este 37 ani. În întreg statul, 62% din noii infectaţi sunt persoane cu vârste sub 45 de ani, conform datelor guvernatorului Ron DeSantis. 
 
De vină ar fi petrecerile, mersul în barurile recent deschise şi adunările pentru diferite sărbători naţionale, spun autorităţile locale, precum şi faptul că tinerii tind să nu respecte regulile impuse pentru prevenire răspândirii COVID-19.
 
Încă de la începutul pandemiei, Centrul pentru Controlul Bolilor şi Prevenţie preciza că vârsta medie a persoanelor infectate cu noul coronavirus este 48 ani. Prin urmare, conform noilor date, vârsta a scăzut la 45, în unele state americane. 
 
Momentan, Statele Unite înregistrează peste 2.2 milioane de cazuri de COVID-19 şi cel puţin 119.719 decese.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici