Creştere istorică a nivelului Amazonului

Apele fluviului Amazon au atins în ultimele zile un nivel istoric de 814 centimetri, care ar putea fi determinată de schimbările climatice, au declarat experţi francezi care efectuează măsurători în zonă.

43 afișări
Imaginea articolului Creştere istorică a nivelului Amazonului

Creştere istorică a nivelului Amazonului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Nivelul excepţional - care continuă să crească - a fost înregistrat la 22 aprilie, însă la începutul lunii mai este aşteptat un nou record. Precendentul record, de 810 centimetri, datează din 29 - 30 mai 2006 şi a fost înregistrat după o perioadă de secetă istorică.

Nivelul maxim a fost înregistrat în oraşul Obidos, situat la nord-vest de Santarem, capitala statului amazoniam Para, la 800 de kilometri de Oceanul Atlantic.

Experţii afirmă că nivelul apei de 814 centimetri corespunde unui debit de ordinul a 280.000 metri cubi/secundă, în timp ce debitul mediu al Amazonului este de 185.000 metri cubi/secundă.

Măsurătorile au fost efectuate de o echipă franceză a Institutului de Cercetare pentru Dezvoltare IRD, care studiază impactul schimbărilor climatice asupra bazinului amazonian, în colaborare cu servicii hidrologice din şase ţări din zonă (Brazilia, Bolivia, Peru, Ecuador, Columbia şi Venezuela). În vederea realizării proiectului, în 2003 a fost înfiinţat un observator de cercetare specializat, finanţat de cele şapte ţări.

Jean-Loup Guyot, directorul ştiinţific al observatorului, apreciază că "actuala variabilitate climatică va determina o accentuare a extremelor şi nu neapărat o creştere a debitului mediu al Amazonului".

Creşterea nivelului este un fenomen anual, însă în 2009 aceasta are o amploare excepţională şi se înregistrează mai devreme decât în alţi ani. Principalul motiv este creşterea nivelului Rio Solimoes, afluent al Amazonului, cu două luni mai devreme decât data obişnuită, afirmă experţii francezi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici