Prima pagină » Știri externe » Cutremur puternic în largul arhipelagului Vanuatu

Cutremur puternic în largul arhipelagului Vanuatu

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 6,5, s-a produs joi în largul arhipelagului Vanuatu, în Pacific, a anunţat Institutul american de Geofizică (USGS), dar nu a fost emisă o alertă extinsă de tsunami, ci numai un avertisment privind un posibil val seismic local.
Cutremur puternic în largul arhipelagului Vanuatu

Centrul pentru tsunami din Pacific a avertizat că seismul are potenţialul de a provoca un tsunami local şi a cerut autorităţilor locale să fie vigilente.

„Nici un risc de tsunami extins şi distrugător nu există, dacă luăm în calcul datele istorice. În acelaşi timp, seisme de această talie pot provoca adesea valuri seismice locale, care pot fi distrugătoare de-a lungul coastelor, pe o rază de 100 de kilometri în jurul epicentrului”, potrivit buletinului emis.

Seismul s-a produs la ora locală 13.48 (4.48, ora României), la nord-vest de capitala Port Vila şi la o adâncime de 26,6 kilometri, potrivit USGS.

Nu au fost raportate pagube imediat după cutremur.

Arhipelagul Vanuatu se situează pe „Cercul de Foc” al Pacificului, unde deplasarea plăcilor scoarţei terestre provoacă seisme şi o activitate vulcanică.

Arhipelagul este afectat frecvent de cutremure de pământ.

Vineri, un cutremur puternic cu magnitudinea 9 a afectat Japonia, fiind urmat de un tsunami devastator.