Cutremurul din Franţa a avariat sute de case, şcoli şi biserici

Cutremurul care s-a produs vineri în Franţa a avariat sute de case, şcoli şi biserici. Evenimentul rar în această zonă a Europei a obligat numeroase persoane să-şi părăsească locuinţele, potrivit BBC.

7010 afișări
Imaginea articolului Cutremurul din Franţa a avariat sute de case, şcoli şi biserici

Sursa Foto - Le Parisien

Seismul, care a avut o magnitudine de peste 5,2, a fost simţit de la Rennes, în nord-vest, până la Bordeaux, în sud-vest.

Case, şcoli şi biserici au fost avariate, iar sute de clădiri au fost declarate nelocuibile. Doar în oraşul La Laigne, situat în vestul Franţei, aproximativ 170 de persoane au fost relocate.

Ministrul de interne Gerald Darmanin a declarat că guvernul va iniţia o procedură urgentă de evaluare a pagubelor.

Cutremurele cu magnitudinea peste 5 sunt rare în Franţa. Ultimul cutremur a fost înregistrat în noiembrie 2019.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici