- Home
- Externe
- (18.01.2021, 03:06)
- Anamaria Cadis
- Home
- Video
- Politic
- Vești bune
- Economic
- Social
- Externe
- Healthcare Trends
- Marius Tucă Show
- Gândurile lui Cristoiu
- Coronavirus
- Facem România bine
Departamentul de Stat al SUA cere eliberarea lui Navalnîi. Pompeo: Liderii politici puternici nu se tem de vocile cu care sunt în competiţie
- Departamentul de Stat al Statelor Unite a cerut eliberarea lui Alexei Navalnîi
- Mike Pompeo a transmis că SUA condamnă ferm arestarea lui Navalnîi
- Şeful diplomaţiei americane scrie că arestarea lui Navalnîi de duminică este doar una dintre încercările de reducere la tăcere a opoziţiei
867 afişări

Departamentul de Stat al SUA cere eliberarea lui Navalnîi. Pompeo: Liderii politici puternici nu se tem de vocile cu care sunt în competiţie
Într-un comunicat oficial transmis, duminică noaptea, Departamentul de stat al Statelor Unite cere „eliberarea imediată şi necondiţionată a lui Navalnîi”.
„Statele Unite condamnă ferm decizia Rusiei de a-l aresta pe Aleksei Navalnîi. Observăm cu profundă îngrijorare faptul că detenţia sa este cea mai recentă dintr-o serie de încercări de a-i reduce la tăcere pe Navalnîi şi alte figuri ale opoziţiei şi voci independente care critică autorităţile ruse”, se arată în mesajul transmis de Mike Pompeo.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Bulibaşa romilor din Vrancea, ucis de o roată desprinsă de la un camion. Momentul a fost transmis live pe Facebook
-
COMENTARIU Adrian Onciu: EXCLUSIV. Vibrant omagiu adus conducătorilor iubiţi cu prilejul zilei de 8 Martie
-
Explicaţii pentru pragul de 15, respectiv 17 elevi prezenţi în clase, în scenariul roşu
-
Virgil Musta propune soluţii pentru a evita ca bolnavii în stare gravă să nu poată beneficia de oxigen în spitale
„Liderii politici puternici nu se tem de vocile cu care sunt în competiţie şi nici nu săvârşesc acte violenţă sau nu reţin în mod nedrept adversarii politici. Poporul rus, la fel ca oamenii de pretutindeni, merită un guvern care să susţină o piaţă deschisă a ideilor, o guvernanţă transparentă şi responsabilă, o justiţie independentă şi capacitatea de a-şi exercita drepturile fundamentale ale libertăţii cuvântului şi a adunărilor fără teama de a fi pedepsiţi”, se mai arată în mesajul Departamentului de Stat.
În încheiere, Mike Pompeo cere Rusiei să ofere tuturor partidelor politice egalitate de şanse în procesul electoral. „Cerem guvernului rus să ofere condiţii de competiţie echitabile tuturor partidelor politice şi candidaţilor care doresc să concureze în procesul electoral. Aleksei Navalnîi nu este problema. Cerem eliberarea sa imediată şi necondiţionată”, concluzionează declaraţia Departamentului de Stat.
Disidentul rus Aleksei Navalnîi a fost arestat, duminică seara, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020. "Ştiu că am dreptate, nu mă tem de nimic", a declarat Aleksei Navalnîi cu câteva minute înainte de a fi arestat pe Aeroportul Şeremetievo din Moscova.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe