Dependenţii de heroină din Elveţia ar putea primi legal drogurile

Cetăţenii elveţieni s-au pronunţat, în cadrul unui referendum, în favoarea unui program de furnizare a heroinei injectabile dependenţilor de droguri, după un model propus şi în Marea Britanie, relatează The Independent în ediţia electronică.

356 afișări
Imaginea articolului Dependenţii de heroină din Elveţia ar putea primi legal drogurile

Dependenţii de heroină din Elveţia ar putea primi legal drogurile (Imagine: Mediafax Foto)

Rezultatele parţiale ale referendumului indică susţinerea pentru planul care are rolul reducerii infracţionalităţii şi îmbunătăţirii stării de sănătate a persoanelor dependente de droguri.

 

Experţii din Marea Britanie au salutat rezultatul, notând că un astfel de model poate fi acceptat din punct de vedere politic. Practica oferirii de droguri persoanelor dependente continuă să creeze controverse în lumea medicală.

"Elveţienii nu s-au făcut remarcaţi prin măsuri radicale. Dar au acceptat acest model şi sperăm că va încuraja aplicarea lui şi în Marea Britanie", afirmă Harry Shapiro, reprezentantul organizaţiei Drugscope.

Un proiect-pilot aplicat în Londra, Brighton şi Darlington, care prevede acordarea de droguri persoanelor dependente, a contribuit la reducerea infracţionalităţii şi a traficului de stupefiante.

"Infracţiunile care au ca autori persoane dependente s-au redus de la 40 la doar şase pe lună datorită proiectului-pilot", afirmă profesorul John Strang, specialist la Centrul Naţional britanic pentru Combaterea Dependenţei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici