Dominaţia SUA asupra lumii intră în declin

SUA vor fi "mai puţin dominante" în lume şi nu vor mai reprezenta superputerea de după sfârşitul Războiului Rece, iar ţara pe care Barack Obama o moşteneşte nu va mai avea putere de decizie fără sprijinul unor parteneri puternici, din 2025, susţine un raport.

311 afișări
Imaginea articolului Dominaţia SUA asupra lumii intră în declin

Dominaţia SUA asupra lumii intră în declin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Lumea intră într-o perioadă instabilă şi imprevizibilă în care democraţia de tip occidental nu va mai progresa, unele state riscând să fie "preluate şi guvernate de reţele infracţionale", subliniază documentul, citat de The Guardian, în ediţia online.

Raportul privind direcţiile globale, efectuat o dată la patru ani de Consiliul naţional de informaţii (NIC), prezintă contextul sumbru în care îşi va începe mandatul preşedintele ales al Statelor Unite, Barack Obama, la 20 ianuarie.

Ţara pe care el o moşteneşte, potrivit raportului, nu va mai fi capabilă să deţină controlul de una singură, întrucât puterea asupra unei lumi multipolare începe să scadă.

Până în 2025, NIC anticipează o lume fragmentată în care vor spori conflictele privind asigurarea resurselor, lume care va fi administrată în cadrul unor instituţii internaţionale precare, în timp ce proliferarea armelor nucleare, în special în Orientul Mijlociu, şi conflictele nucleare se multiplică.

Raportul "Tendinţe Globale 2025: O lume transformată" avertizează în legătură cu capitalismul de tip occidental care nu poate fi garantat, aşa cum au înţeles George Bush şi neoconservatorii americani.

Statele Unite vor fi "mai puţin dominante" în lume, şi nu vor mai fi superputerea de după sfârşitul Războiului Rece. Raportul subliniază că în următoarele două decenii "multitudinea actorilor influenţi şi neîncrederea celorlalte puteri fac ca Statele Unite să nu aibă o influenţă semnificativă în luarea deciziilor fără un sprijin acordat de parteneri puternici".

NIC este sigur că Uniunea Europeană pierde teren până în 2025. Divergenţele care îi îndepărtează alegătorii europeni de Bruxelles vor transforma UE într-un "gigant şchiop", incapabil să-şi transforme avantajul economic într-o influenţă globală.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici