Donald Trump: SUA vor dezvolta sisteme de rachete superioare tuturor ţărilor dacă nu este posibilă renegocierea Tratatului INF

Preşedintele american Donald Trump susţine, cu ocazia discursului privind "Starea naţiunii", că doreşte să negocieze un nou acord similar cu Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), însă dacă acest lucru nu este posibil, atunci SUA vor dezvolta sisteme de rachete superioare tuturor ţărilor.

1986 afişări
Imaginea articolului Donald Trump: SUA vor dezvolta sisteme de rachete superioare tuturor ţărilor dacă nu este posibilă renegocierea Tratatului INF

Donlad Trump: SUA vor dezvolta sisteme de rachete superioare tuturor ţărilor dacă nu este posibilă renegocierea Tratatului INF

"Acum mai multe decenii, Statele Unite au încheiat un tratat cu Rusia, prin care am fost de acord să ne limităm şi să ne reducem capacităţile în domeniul rachetelor. În timp ce noi am respectat întocmai acordul şi regulile, Rusia a încălcat în mod repetat termenii. Asta se întâmplă de mai mulţi ani. De aceea, am anunţat că Statele Unite se retrag oficial din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare sau Tratatul INF", a afirmat liderul de la Casa Albă.

"Chiar nu avem de ales. Poate că putem negocia un acord diferit, adăugând China şi pe alţii, sau poate că nu se poate - caz în care, vom depăşi de departe în investiţii şi inovaţii pe toţi ceilalţi", a conchis Donald Trump în discursul său în Congres.

"Partea finală a agendei mele se referă la protejarea securităţii naţionale a Americii. În ultimii 2 ani, am început să reconstruim pe deplin armata Statelor Unite - cu 700 miliarde de dolari anul trecut şi 716 miliarde dolari anul acesta (...) Ca parte a consolidării militare, Statele Unite dezvoltă un sistem de apărare antirachetă de ultimă generaţie", a vorbit Trump despre proiectele Administraţiei sale în privinţa forţelor armate americane.

"De ani de zile, Statele Unite erau tratate foarte nedrept de prietenii noştri, de membrii NATO, dar acum am obţinut o creştere cu 100 de miliarde dolari a cheltuielilor alocate pentru apărare de aliaţii NATO. Au spus că nu se poate face asta", a adăugat liderul american. 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici