Dorin Chirtoacă, reales primar al Chişinăului

Candidatul Partidului Liberal Dorin Chirtoacă a fost reales primar general al municipiului Chişinău în urma turului doi al alegerilor locale de duminică, obţinând 53,44% din voturile exprimate, a anunţat Comisia Electorală Centrală după numărarea tuturor proceselor-verbale, relatează IPN online.

386 afișări
Imaginea articolului Dorin Chirtoacă, reales primar al Chişinăului

Dorin Chirtoacă (Imagine: Radu Stefan/Mediafax Foto)

Contracandidata sa, socialista Zinaida Greceanîi, a obţinut 46,56% din voturile exprimate, potrivit acestor rezultate anunţate luni dimineaţa.

Chirtoacă a aşteptat rezultatele scrutinului la sediul partidului, alături de echipa sa, cu care a sărbătorit victoria, cu şampanie. El a declarat că s-a aşteptat la rezultat şi le-a mulţumit alegătorilor, subliniind că astfel va continua "parcursul european" al capitalei moldovene.

Greceanîi le-a mulţumit şi ea alegătorilor care au votat-o şi a spus că promisiunile sale din campanie vor fi îndeplinite în măsura posibilităţilor.

Însă liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) Igor Dodon a declarat că nu recunoaşte rezultatul alegerilor, apreciind că există "o sumedenie de încălcări, care vor sta la baza contestării rezultatelor".

În ţară, rata participării la vot în turul doi a fost de aproximativ 47%, mai mică cu un punct procentual decât pe 14 iunie. La Chişinău, prezenţa la urne a fost de peste 48%, aceeaşi ca în primul tur. Cei mai activi au fost alegătorii din sectorul Centru, iar cei mai puţin interesaţi cei din sectorul Ciocana, potrivit IPN.

Chirtoacă a reuşit să atragă în turul doi mai multe voturi în toate sectoarele şi suburbiile capitalei, la fel ca la scrutinul din 2011, potrivit lui Mihai Bologan, citat de Unimedia. El a obţinut mai multe voturi inclusiv în sectorul Botanica, anterior un fief de stânga.

"Ne vom uni eforturile cu partidele proeuropene care au trecut în alegerile locale. De la celelalte partide, vedem ce putem prelua din programele lor pentru primăria" Chişinău, a declarat Chirtoacă în prima şedinţă operativă de la primărie, după alegeri, potrivit Unimedia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici